Şeful BCE, la Beijing: E nevoie de acţiuni pentru a se evita sporirea tensiunilor comerciale

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a afirmat, miercuri, la Beijing, că "politicile comerciale coercitive nu reuşesc să rezolve dezechilibrele" şi că este necesar să se acţioneze pentru a se "evita o escaladare a tensiunilor reciproc dăunătoare" la nivel global, transmite EFE.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 09:29
Şeful BCE, la Beijing: E nevoie de acţiuni pentru a se evita sporirea tensiunilor comerciale

Lagarde, care se află la Beijing pentru o întâlnire la Banca Populară a Chinei (banca centrală), conform anunţului făcut marţi după-amiază pe X, a rostit un discurs în care a evidenţiat faptul că, „în ultimii ani, au apărut tensiuni comerciale şi un peisaj geopolitic complex ce complică din ce în ce mai mult cooperarea”, scrie Agerpres.

„De-a lungul istoriei, ajustările unilaterale pentru a rezolva fricţiunile globale s-au dovedit adesea insuficiente”, a subliniat ea. A adăugat că, de asemenea, ele „pot avea consecinţe imprevizibile sau costisitoare” şi pot fi „în mod special problematice atunci când politicile comerciale sunt folosite ca substitut pentru a aborda cauzele fundamentale”.

Lagarde a subliniat că „din ce în ce mai multe fricţiuni apar între regiuni ale căror interese geopolitice pot să nu fie pe deplin aliniate” dar că, în acelaşi timp, „regiunile sunt integrate economic mai profund ca niciodată”. „Rezultatul este că, deşi stimulentele de a coopera se reduc, costurile de a nu o face se amplifică”, a spus ea.

În opinia economistei franceze, toate lumea trebuie să acţioneze pentru a „menţine cooperarea” în pofida fragmentării, în contextul în care globalizarea „s-a dezvoltat într-o lume în care nu toate naţiunile sunt unite prin aceleaşi garanţii de securitate”.

„Unele ţări care aveau venituri mici au experimentat progrese notabile, şi niciuna mai mult decât China. Economiile avansate au beneficiat, de asemenea, dar într-un mod inegal. Deşi unele industrii au experimentat presiuni din partea unei competiţii mai mari, consumatorii s-au bucurat de preţuri mai mici. Iar pentru companiile capabile să urce în lanţul valoric, recompensele au fost substanţiale, în special în Europa”, a susţinut preşedinta Băncii Centrale Europene.

Cu toate acestea, acum „am fost martorii impunerii unor niveluri tarifare inimaginabile cu doar câţiva ani în urmă”, a mai afirmat Lagarde. „Această fragmentare a fost impulsionată de un realiniament geopolitic şi de perceperea în creştere a nedreptăţilor din comerţ”, a subliniat ea.

Pentru Lagarde, excedentele şi deficitele „nu sunt în mod intrinsec problematice, mai ales atunci când ele reflectă factori structurali precum avantajul comparativ sau tendinţele demografice”, însă „dezechilibrele devin mai controversate dacă nu se rezolvă în timp şi se creează percepţia că se bazează pe decizii politice”. De aceea, „puţine ţări sunt dispuse să continue să depindă de altele”, ceea ce nu implică că trebuie „să se renunţe la beneficiile mai ample ale comerţului”, a evidenţiat economista franceză.

„Politicile comerciale coercitive nu sunt o soluţie durabilă. Protecţionismul abordează dezechilibrele, dar nu o face rezolvând cauzele lor profunde, ci erodând temeliile prosperităţii globale”, a estimat ea.

În concluzie, potrivit lui Lagarde, trebuie să căutăm „soluţii de cooperare” pentru ca „atât ţările cu surplus, cât şi cele deficitare să îşi asume responsabilitatea” prin ajustări ale politicilor lor macroeconomice. „De asemenea, trebuie să ne orientăm economiile spre o cale mai durabilă şi să respectăm normele globale sau chiar să le îmbunătăţim”, a adăugat preşedinta Băncii Centrale Europene.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...