Cupru Min Abrud, aproape de primirea avizului integrat de mediu. Ce impact are asupra companiei

Odată cu primirea avizului de mediu de la APM Alba, Cupru Min Abrud poate fi scoasă din nou la privatizare şi este din nou bancabilă, putând accesa credite pentru retehnologizare
Economica.net - mar, 22 iul. 2014, 21:10
Cupru Min Abrud, aproape de primirea avizului integrat de mediu. Ce impact are asupra companiei

Cupru Min Abrud este „pe ultima sută de metri” în obţinerea avizului integrat de mediu de la APM Alba şi va putea să devină din nou o companie bancabilă şi atractivă pentru privatizarea pe bursă, au spus pentru ECONOMICA.NET, surse din conducere. „Avizul de mediu ar trebui să vină în orice moment. Noi am făcut toate demersurile aşa cum ni s-au cerut. Toate procedurile necesare, am provizionat din profitul de anul trecut pentru aceste investiţii”, au spus sursele. Potrivit acestora, producţia de minereu cuprifer se menţine

Activitatea desfăşurată are două faze importante in procesul de valorificare a minereului cuprifer şi anume exploatarea minereului de cupru in carieră şi prepararea minereului extras din carieră in uzina de preparare. Pe langă aceste activităţi principale mai intervin şi o serie de activităţi secundare în cadrul obiectivului privind haldarea sterilului rezultat din lucrările de descopertare la carieră, hidrotransportul sterilului de flotaţie la iazurile de decantare şi activităţi de transport a materiilor prime (minereu), sterile şi finite (concentrat).

Iazurile de decantare, principala problemă de mediu Iazul de decantare Valea Şesei, alături de cariera de exploatare Roşia Poieni, reprezintă obiectivul care deţine cel mai mare pericol din punct de vedere ecologic.

În decursul anilor au existat mai multe poluări accidentale cu ape acide provenite din iaz. Societatea preconizează pentru viitor implementarea unui proiect de recuperare a cuprului din apele acide din iazul de la Valea Şesei.

Veşti bune, pe de o parte, pe de alta , mai rele. Recent,  Curtea de Apel Bucureşti a dat decizie favorabilă companiei canadiene Roman Copper Corp, iar Ministerul Economiei ar urma să returneze garanţia plătită de firmă pentru a putea participa la procedura de privatizare eşuată a societăţii Cupru Min SA Abrud de acum doi ani. Hotărârea ce vizează suma de peste 1,4 milioane de dolari nu este încă definitivă şi poate fi contestată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În caz contrar, Ministerul Economiei va trebui să restituie companiei Roman Copper Corp 1.449.276 de dolari, adică garanţia de participare la licitaţie, dar şi dobânda calculată de la 18 decembrie 2012, până la data plăţii efective. Tot ministerul a mai fost obligat să plătească suma de 228.102 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către compania canadiană

Roman Copper a dat în judecată Statul Român la sfârşitul anului 2012, recalmând că, deşi a câştigat licitaţia pentru privatizarea Cupru Min SA Abrud, Ministerul Economiei nu a mai semnat contractul. Iniţial, canadienii au solicitat daune de 245 de milioane de euro, dar, ulterior, au revenit şi au cerut doar restituirea garanţiei de perticipare la licitaţie. În urma licitaţiei cu strigare care a avut loc în data de 26 martie 2012 a fost declarat adjudecatar ofertantul Roman Copper Corp Canada cu care urma să se negocieze clauzele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Licitaţia a fost adjudecată la preţul de 200.772.790 euro, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 57.363.654 euro.
Cele două părţi nu s-au mai înţeles ulterior, iar reprezentanţii Ministerului Economiei au decis să anuleze licitaţia şi să nu încheie contractul de privatizare pe motiv că firma canadiană nu a acceptat solicitările părţii române.
Cupru Min Abrud este titularul licenţei de exploatare a cuprului din zăcământul de la Roşia Poieni, estimat la 900 de milioane de tone, reprezentând 60% din rezerva de cupru României.
În 2013 a eşuat o altă tentativă de priviatizare a societăţii din Munţii Apuseni. Metoda aplicată de Ministerul Economiei a fost una combinată şi a constat în licitaţie cu ofertă în plic, precedată de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, cu criterii de eligibilitate. Deşi, iniţial, au existat mai mulţi ofertanţi interesaţi, niciuna dintre ofertele prezentate nu s-a concretizat.
Compania de stat din Abrud a avut în 2013 un profit de 7,9 milioane de lei şi o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de lei, cu 491 de angajaţi. Societatea este în subordinea Ministerului Economiei. După două proceduri de privatizare eşuate, reprezentanţii ministerului au precizat că doresc listarea Cupru Min la bursă.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): În acest moment, nu vedem dovezi că preţurile la energie contribuie la majorarea salariilor
Christine Lagarde (BCE): În acest moment, nu vedem dovezi că preţurile la energie contribuie la majorarea salariilor
Rata inflaţiei nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic......
Radu Miruţă: Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care platforma TollRo nu funcționează
Radu Miruţă: Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care platforma TollRo nu funcționează
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a precizat că, în cazul în care platforma TollRo nu va deveni operaţională ...
Ambasada SUA la Bucureşti anunță livrarea către România a primelor nouă vehicule amfibii de asalt
Ambasada SUA la Bucureşti anunță livrarea către România a primelor nouă vehicule amfibii de asalt
Statele Unite ale Americii şi România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, ...
Primele gaze din Neptun Deep ajung la țărm în mai puțin de nouă luni. Anunț mare de la OMV Petrom
Primele gaze din Neptun Deep ajung la țărm în mai puțin de nouă luni. Anunț mare de la OMV Petrom
OMV Petrom anunță că împreună cu SNGN ROMGAZ S.A., partenerul său din perimetrul de gaze offshore Neptun Deep, preconizează ...