Grecia: Economia va creşte cu 7% anul acesta. Băncile nu au nevoie de capital suplimentar după testele BCE

Economia Greciei ar trebui să înregistreze o creştere de 7% în 2014, după şase ani de recesiune, dar nivelul şomajului va scădea mai puţin decât s-a prognozat, a anunţat, miercuri, Fundaţia pentru Cercetare Economică şi Industrială (IOBE), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 23 iul. 2014, 11:10
Grecia: Economia va creşte cu 7% anul acesta. Băncile nu au nevoie de capital suplimentar după testele BCE

Estimarea IOBE este în linie cu cea a Uniunii Europene /UE/ şi Fondului Monetar Internaţional /FMI/, care se aşteaptă la un avans al PIB-ului Greciei de 0,6%, anul acesta.

În urma celor şase ani de recesiune, Grecia se confruntă cu cea mai ridicată rată a şomajului din Europa, iar IOBE se aşteaptă la un uşor declin anul acesta, la 26,7%, citând concedierile din sectorul de stat cerute de creditorii internaţionali.

În primul trimestru din 2014 rata şomajului în Grecia se situa la 27,8%.

Consumul gospodăriilor ar urma să crească cu 1% în acest an, pe fondul majorării angajărilor în sezonul turistic, a anunţat IOBE. Pentru acest an autorităţile de la Atena au ca obiectiv obţinerea de venituri din turism în valoare de 13 miliarde de euro.

FMI şi UE se aşteaptă la o scădere de 1% a consumului privat în 2014.

De asemenea, IOBE estimează că rezultatele testelor de stres derulate de BCE vor arăta că necesităţile de capital ale principalelor grupuri bancare elene sunt reduse sau aproape de zero.

National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank se numără printre băncile care vor fi supuse testelor de stres, rezultatele preliminare urmând să fie publicate în a doua jumătate a lunii octombrie.

Cele patru grupuri, care împreună controlează aproximativ 90% din industria bancară grecească, au fost sprijinite de UE şi FMI care, în cadrul programului de asistenţă financiară a Greciei, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curăţarea sectorului bancar elen.

Toate cele patru instituţii financiare au trecut, deja, prin două runde de recapitalizare, după două teste de stres derulate de banca centrală a Greciei, astfel că, în prezent, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) este acţionarul majoritar la National Bank of Greece, Piraeus Bank şi Alpha Bank.

HFSF a injectat 25,5 miliarde de euro în cele patru bănci şi a cheltuit alte 14,4 miliarde de euro pentru a închide alte bănci considerate neviabile. În prezent, HFSF mai dispune de rezerve de lichidităţi în valoare de aproximativ 11,5 miliarde de euro.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Te-ar mai putea interesa și
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale din Kecskemet, Ungaria. Recent și rivalii de la BMW au deschis uzina din......
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...