Anunţ de la Guvern pentru angajaţii din învățământ şi cercetare

Ministrul interimar al Educației, Daniel David, a declarat că în acest moment nu se pune problema problema reducerii salariilor profesorilor și nici a concediierilor în învățământ și cercetare.
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 11:13
Anunţ de la Guvern pentru angajaţii din învățământ şi cercetare

Pe de altă parte, Daniel David a punctat că în mesajele lansate de sindicaliștii din educație se regăsesc lucruri absolut reale, pentru care fac bine că se bat, dar și zvonuri și interpretări distorsionate, scrie Agerpres.

Ministrul a fost întrebat ce măsuri are în plan dacă profesorii vor intra în grevă generală, după cum au anunțat reprezentanții unor sindicate în domeniu.

„În primul rând, așa cum știți, ieri am avut o întâlnire cu sindicatele. Eu cred că sindicatele, prin ceea ce reprezintă, se ocupă cu protecția drepturilor propriilor membri, ceea ce este un lucru în regulă. Mă uitam peste mesajul legat de protest și în ciuda discuțiilor pe care le-am avut ieri, în care am încercat să clarificăm niște zvonuri și interpretări distorsionate, văd că încă se mixează, ca să spun așa, în mesajul sindicatelor, lucruri absolut reale, pentru care fac bine că se bat, cu zvonuri și cu interpretări distorsionate. Acest lucru mă dezamăgește foarte mult”, a afirmat Daniel David, miercuri, înainte de ședința de guvern.

El a dat și câteva exemple de interpretări distorsionate.

„Menținerea titularizării, nimeni nu a vorbit niciodată de desființarea titularizării. Doi – pe reducerea personalului din institutele de cercetare, nimeni nu a vorbit niciodată de reducerea personalului din institutele de cercetare. Noi avem prea puțini cercetători, nu prea mulți. Trei: 8 ore în unitatea de învățământ, nimeni nu a vorbit de 8 ore în unitatea de învățământ, am vorbit de 8 ore pentru educație, dacă ești plătit 8 ore. Poți să lucrezi pentru educație de acasă, poți să lucrezi de la bibliotecă, trebuie să fii dedicat celor 8 ore pentru care ești plătit. Un ministru nu poate spune altceva. Este atât ilegal, cât și imoral”, a mai declarat David.

În același context, ministrul interimar al Educației a dat asigurări că salariile profesorilor nu vor scădea.

„În acest moment nu avem astfel de măsuri. Aștept să văd măsurile, la fel ca voi, dar nu se pune problema reducerii salariilor sau concedieri în zona de educație și cercetare. Cât timp eu sunt ministru al Educației, în cercetare nu reducem personalul, avem prea puțini cercetători față de ce avem nevoie în comparație cu standardele europene”, a subliniat Daniel David.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife preia controlul asupra Qualipat, specializată în anatomie patologică
MedLife preia controlul asupra Qualipat, specializată în anatomie patologică
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță semnarea tranzacției de preluare a unui pachet de 75% din firma Qualipat, specializată în anatomie patologică,......
Cris-Tim anunță vânzări peste așteptări în primul semestru, de peste 567 mil. lei. Categoria Mezeluri susține 89% din veniturile totale
Cris-Tim anunță vânzări peste așteptări în primul semestru, de peste 567 mil. lei. Categoria Mezeluri susține 89% ...
Cris-Tim Family Holding, liderul pieței de mezeluri și ready meals (mâncăruri gata preparate) din România, raportează ...
O lege nouă impune indicatori de performanță angajaților ANAF și Vamă începând de anul viitor. Recompense financiare și penalități în funcție de realizările angajaților
O lege nouă impune indicatori de performanță angajaților ANAF și Vamă începând de anul viitor. Recompense financiare ...
Un act normativ publicat recent (Legea 164/2026) vine cu indicatori de performanță pentru angajații Agenției Naționale ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,7% în primele şase luni din 2026 – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,7% în primele şase luni din 2026 – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 13,9%, ca serie brută, şi cu 11,7% ca serie ajustată în funcţie de ...