Apple şi Samsung pierd teren pe piaţa tabletelor

Primii doi producători mondiali de tablete informatice, Apple şi Samsung, au pierdut cote de piaţă în al doilea trimestru al acestui an, chiar dacă vânzările mondiale de tablete au crescut cu 11% în ritm anual până la 49,3 milioane unităţi, potrivit estimărilor publicate joi de firma de cercetare de piaţă IDC, transmite AFP.
Economica.net - J, 24 iul. 2014, 14:57
Apple şi Samsung pierd teren pe piaţa tabletelor

Apple, companie care a creat practic această piaţă în anul 2010 odată cu lansarea iPad, rămâne lider mondial chiar dacă livrările sale au scăzut cu 9,3% în ritm anual, până la 13,3 milioane unităţi. Cota de piaţă a grupului american a scăzut la 26,9% în al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu 33% în urmă cu un an şi 32,5% în primul trimestru.

Situaţia este similară în cazul rivalului sud-coreean Samsung, care şi-a păstrat poziţia secundă cu 8,5 milioane tablete livrate în al doilea trimestru şi o cotă de piaţă de 17,2%, în scădere faţă de 18,8% în urmă cu un an şi 22,3% în primul trimestru.

Analistul IDC, Jitesh Ubrani, crede că piaţa tabletelor a intrat într-o nouă fază. ‘Până acum Apple şi, într-o mai mică măsură, Samsung stăteau în vârful pieţei fără a fi atinşi în mod semnificativ de competitori. Acum începem să vedem creştere în rândul micilor producători şi o nivelare a cotelor de piaţă între mai mulţi producători’ a declarat Jitesh Ubrani.

Un producător care şi-a majorat cota de piaţă este grupul chinez Lenovo, numărul trei mondial cu o cotă de piaţă de 4,9% în condiţiile în care livrările sale au crescut cu 64,7% în ritm anual până la 2,4 milioane tablete vândute în al doilea trimestru. Pe locurile următoare sunt producătorii taiwanezi Asus şi Acer cu 2,3 milioane de tablete vândute (cotă de piaţă de 4,6%) respectiv un milion de unităţi (2,6%).

IDC subliniază că mizează în continuare pe o creştere a vânzărilor de tablete pe ansamblul acestui an, însă creşterea va fi mai lentă decât cea înregistrat în anii precedenţi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...