Ca și anul trecut în aceeași perioadă, societățile membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR) au înregistrat peste 4.000 de cereri pentru deschiderea unui dosar de daună. Anul acesta, mai mult decât în primele cinci luni din 2023.
Mai mult de 4.200 de oameni și companii s-au adresat în primele cinci luni ale acestui an asigurătorilor Membri ai UNSAR pentru deschiderea unui dosar de daună – doar ca urmare a furtunilor și inundațiilor produse. Aceste evenimente au generat pagube semnificative atât locuințelor și bunurilor oamenilor, cât și utilajelor, proprietăților deținute de companii sau culturilor agricole. Desigur, este de așteptat ca numărul dosarelor de daună să fie și mai mare în perioada următoare, în special după evenimentele care au afectat de curând mai multe localități.
Peste jumătate din aceste dosare (cca. 57%) au fost deschise în baza asigurărilor pentru locuințe, în timp ce un sfert (25%) au în vedere mașini avariate și care, din fericire, erau protejate de polițe CASCO. De asemenea, 10% dintre dosarele de daună au vizat polițe dedicate companiilor.
Valoarea plăților pe asigurări de locuință, record istoric
Pe de altă parte, așa cum afirmam, cuantumul plăților în baza asigurărilor de locuință a atins niveluri istorice.
Companiile Membre UNSAR au achitat în perioada 2019-2024 despăgubiri de circa 128 de milioane de lei doar pentru acoperirea pagubelor produse de furtuni locuințelor asigurate, în baza polițelor facultative, anunță Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR).
Severitatea acestui fenomen stabilește noi recorduri. Astfel, dacă în anul 2019 valoarea totală a despăgubirilor plătite pentru riscul de furtună abia depășea 10 milioane lei, în 2024 suma a crescut spectaculos, depășind 56 de milioane de lei, deci de aproape șase ori mai mult.
Acești 56 de milioane de lei au fost plătiți pentru peste 7.500 de dosare de daună, în creștere cu 150% față de numărul dosarelor înregistrate în 2019. Deci, vorbim de o frecvență de producere a acestui risc deloc de neglijat.
„Furtunile tot mai frecvente care au lovit România ne reamintesc cât de vulnerabili suntem în fața naturii, dar și cât de important este ca locuințele noastre să fie protejate printr-o asigurare adecvată. Riscul de furtună este doar unul dintre multitudinea de riscuri și situații neprevăzute care pot fi acoperite printr-o poliță facultativă pentru locuință – un instrument esențial pentru orice proprietar sau chiriaș”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & director general al UNSAR.
Prima jumătate a anului 2025 confirmă tendința ascendentă: deja au fost avizate peste 5.250 de dosare de daună pentru daune provocate de furtuni și inundații care au afectat locuințe, vehicule și afaceri.
„În contextul schimbărilor climatice, este esențial să conștientizăm importanța protejării locuințelor. Cea mai mare despăgubire achitată în ultimii ani pentru daune cauzate de furtună, în baza unei polițe facultative de locuință, a fost de circa 400.000 lei – un exemplu concret al sprijinului financiar oferit de asigurători în momente critice”, a precizat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Potrivit legii din România, toți proprietarii trebuie să își asigure locuințele împotriva deazstrelor, prin achiziționarea unei polițe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Această asigurara costă 130 de lei pe an și acoperă exclusiv daunele provocate de cutremur, inundație ca fenomen natural sau alunecări de teren.
Așa cum arată Studii Financiare, polița PAD este prea puțin acoperitoare, mai ales pentru locuințele din orașele mari, unde prețurile imobiliarelor depășesc cu mult limita asigurată prin PAD. Mai mult, PAD nu acoperă și valoarea bunurilor din locuință, care în unele cazuri ajunge la sume substanțiale.