16 persoane rănite în Israel în atacurile cu rachete iraniene

O organizație israeliană de prim ajutor a anunțat duminică că 16 persoane au fost rănite în urma tirurilor cu rachete lansate de Iran, în timp ce televiziunea publică a difuzat imagini cu pagube importante în centrul Israelului, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 22 iun. 2025, 10:18
16 persoane rănite în Israel în atacurile cu rachete iraniene

Echipele de salvare au oferit îngrijiri medicale și au evacuat 16 persoane rănite către spital, între care un bărbat de 30 de ani în stare moderată, se arată într-un comunicat al Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roșii, fără a specifica unde au fost rănite aceste persoane.

Canalul public KAN 11 a difuzat imagini cu pagube importante ‘în centrul țării’, fără a oferi detalii, arătând o clădire cu mai multe etaje cu fațada complet distrusă și alte câteva clădiri grav avariate în jurul acesteia.

„Mai multe clădiri rezidențiale cu două etaje au fost grav avariate, iar unele dintre ele s-au prăbușit”, a declarat Moti Nissan, un membru al Magen David Adom, în legătură cu unul dintre locurile în care a intervenit organizația.

Poliția israeliană a declarat că echipele sale au fost desfășurate în cel puțin două locuri de impact, unul în Haifa (nord) și unul în Ness Ziona (la sud de Tel Aviv). Televiziunea de stat iraniană a anunțat duminică dimineață lansarea de noi atacuri cu rachete asupra Israelului, aliat al SUA, în urma unui atac american asupra mai multor situri nucleare din Iran.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, avioane americane au atacat trei situri nucleare din Iran, Natanz, Esfahan și instalația de îmbogățire a uraniului Fordow – considerată una dintre cele mai importante ținte ale Israelului în conflictul în curs cu Iranul.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...