Primarul Gheorghe Ştefan, audiat la DNA în dosarul CNA

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, s-a prezentat luni la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care PP-DD a făcut plângere penală împotriva preşedintei CNA, Laura Georgescu.
Economica.net - lun, 28 iul. 2014, 08:34
Primarul Gheorghe Ştefan, audiat la DNA în dosarul CNA

La intrarea în sediul DNA, Gheorghe Ştefan a spus că a fost chemat să dea o declaraţie în calitate de martor.

Anterior, în acest dosar au fost audiaţi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi membri ai CNA, inclusiv preşedinta instituţiei, Laura Georgescu.

Audierile în acest caz au loc după ce preşedinta PP-DD, Simona Man, şi Liliana Mincă, deputat PP-DD, au depus la Direcţia Naţională Anticorupţie o sesizare privind posibilele acte de corupţie ale şefei CNA, Laura Georgescu, solicitând demisia acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o problemă de adecvanţă, mai ales în orele de seară, chiar dacă, până......
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către ...