CNIR a semnat protocol pentru utilizarea materialelor reciclate în infrastructura de transport. Punctaj suplimentar la licitații pentru utilizarea de materiale sustenabile

Compania Națională de Investiții Rutiere, Ministerul Mediului - România, Garda Națională de Mediu și Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri au semnat un Protocol de colaborare pentru promovarea utilizării deșeurilor ca materiale alternative în lucrări de infrastructură rutieră.
Ion Dobreanu - mie, 25 iun. 2025, 16:02
CNIR a semnat protocol pentru utilizarea materialelor reciclate în infrastructura de transport. Punctaj suplimentar la licitații pentru utilizarea de materiale sustenabile

Protocolul urmărește încurajarea folosirii materialelor rezultate din activități industriale, construire și/sau desființare inclusiv a deșeurilor care se regăsesc în depozite neconforme industriale ce fac obiectul Cauzei C-109/22 (aplicarea necorespunzătoare a Directivei 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri), explică reprezentanții CNIR.

„Compania Națională de Investiții Rutiere își propune o implicare activă în procesul de închidere a depozitelor de deșeuri. Prin integrarea agregatelor obținute din valorificarea deșeurilor din construcții în cadrul proiectelor de infrastructură, ne afirmăm angajamentul ferm față de politicile de mediu, prin utilizarea responsabilă a resurselor.

În acest context, am decis ca în procedurile de atribuire lansate, să fie prevăzuți factori de evaluare și să se acorde punctaj suplimentar ofertanților care își asumă utilizarea materialelor sustenabile în procent de cel puțin 3%.

Prin acest Protocol ne propunem să dezvoltăm standarde și bune practici pentru utilizarea materialelor reciclate, să reducem cantitățile de deșeuri depozitate și să contribuim la atingerea obiectivelor naționale și europene privind sustenabilitatea, și protecția mediului și a sănătății“, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.

În cadrul Protocolului partenerii aplică următoarele principii :
• Promovarea economiei circulare prin valorificarea deșeurilor și reutilizarea acestora ca materii prime secundare;
• Reducerea impactului asupra mediului : diminuarea cantităților de resurse naturale provenite din extracție prin înlocuirea materialelor convenționale cu alternative sustenabile;
• Creșterea eficienței economice și îmbunătățirea performanței infrastructurii. Integrarea materiilor prime secundare pentru a contribui la îmbunătățirea calității și durabilității infrastructurii rutiere.

Astfel, vor fi prelevate probe din materialul aflat în haldele din evidența Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și vor fi efectuate încercări și determinări de laborator pentru identificarea caracteristicilor fizice și mecanice pentru materiale precum cenușă, zgură etc.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...