Tragedia aviatică din Mali: Cutiile negre au ajuns în Franţa

Cutiile negre ale avionului care s-a prăbuşit săptămâna trecută în Mali au ajuns luni în Franţa, a indicat Biroul de anchete şi analize (BEA), care urmează să le decripteze, transmite AFP.
Economica.net - lun, 28 iul. 2014, 14:00
Tragedia aviatică din Mali: Cutiile negre au ajuns în Franţa

‘Pot confirma că cele două înregistratoare de zbor ale avionului MD-83 au ajuns la sediul BEA în această dimineaţă’, a declarat o purtătoare de cuvânt a instituţiei.

Aceasta a subliniat că efectuarea anchetei tehnice, menită să determine cauzele accidentului fără a stabili şi responsabilităţi penale, le revine autorităţilor din Mali.

O sursă apropiată anchetei a menţionat că una din cele două cutii negre este foarte avariată la nivel exterior, informaţie neconfirmată în mod oficial.

Directorul BEA din Franţa, Remi Jouty, a explicat sâmbătă pentru France Presse că, dacă înregistratoarele de zbor sunt în stare bună, extragerea informaţiilor brute poate fi destul de rapidă, de ordinul a câteva ore, în schimb dacă starea lor este proastă extragerea datelor poate dura mai multe zile sau chiar săptămâni.

Prăbuşirea cursei MD-83, joi, s-a soldat cu 118 morţi, dintre care 54 erau francezi. Avionul, închiriat de Air Algerie de la societatea spaniolă SwiftAir, plecase de la Ouagadougou spre Alger în noaptea de miercuri spre joi, dar după 50 de minute de la decolare s-a prăbuşit pe teritoriul malian.

Te-ar mai putea interesa și
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară în cel mai cunoscut sat din România care a devenit în ultimii ani una dintre cele mai exclusiviste piețe imobiliare din țară. Casele scoase la vânzare aici sunt foarte rare, iar......
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni ...
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping actuala formă a proiectului Legii salarizării ...
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exerciţiul ...
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane ...