Orange va accelera măsurile de reducere a costurilor, după scăderea profitului cu 5,2%, în T2

Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, a raportat o scădere de 5,2% a profitului în trimestrul doi din 2014 şi a anunţat majorarea ţintei de reducere a costurilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 09:38
Orange va accelera măsurile de reducere a costurilor, după scăderea profitului cu 5,2%, în T2

În perioada aprilie-iunie 2014, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare a scăzut la 3,12 miliarde de euro (4,2 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 3,09 miliarde de euro. Vânzările au înregistrat un declin de 5,2%, la 9,8 miliarde de euro, în linie cu estimările analiştilor.

Orange a anunţat majorarea ţintei de reducere a costurilor în acest an la peste 300 milioane de euro, după ce, iniţial, avusese ca obiectiv 250 de milioane de euro.

Orange şi-a reafirmat obiectivul de a înregistra anul acesta un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare de 12-12,5 miliarde de euro.

Marţi, acţiunile Orange au urcat cu 2,4%, la 12,09 euro, la bursa de la Paris. Anul acesta titlurile companiei au crescut cu 31%, cel mai semnificativ avans din indicele principal CAC 40 al bursei franceze.

Stephane Richard, şeful celui mai mare operator francez de telefonie, a declarat, luna aceasta, că tactica tarifelor scăzute practicată de companiile rivale nu mai este suficientă pentru a fura din cota de piaţă în Franţa şi el nu va fi un lider al fuziunilor şi achiziţiilor menite să încheie războiul preţurilor care durează de trei ani.

Bouygues, Iliad şi SFR ar trebui să conducă procesul de consolidare a pieţei de telefonie mobilă, deşi Orange este dispusă să ia parte, a afirmat Stephane Richard.

‘Orange nu este cea mai bine plasată pentru a lua parte la acest proces de consolidare – suntem cel mai mare operator şi probabil nu cel care are cea mai mare nevoie de consolidare. Sunt pregătit să revin la masa negocierilor, dar nu ca lider’, a apreciat directorul general al operatorului francez de telefonie.

Acesta a adăugat că revenirea la un sistem de telecomunicaţii alcătuit din trei în loc de patru operatori ar fi benefică pentru Franţa şi ar încuraja companiile să investească mai mult în infrastructură, reflectând tendinţa de consolidare înregistrată în rândul companiilor de telefonie din Europa.

Compania Orange este interesată de achiziţii în România, Spania, Polonia şi Belgia şi nu exclude o reevaluare a opţiunilor pentru Bouygues Telecom, dacă este invitată să facă această preluare, a declarat recent Stephane Richard.

Directorul general al Orange, Stephane Richard, a declarat în mod repetat că sectorul telecomunicaţiilor din Europa are nevoie de consolidare, idee susţinută şi de Rene Obermann, şeful Deutsche Telekom AG, cel mai mare operator european de telecomunicaţii.

Pe piaţa din România, veniturile Orange România s-au majorat, în primele şase luni ale anului, cu 4,5%, până la valoarea de 448,3 milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...