Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut, în primele cinci luni din 2025, cu 0,6% față de același interval din 2024

Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut, în primele cinci luni din 2025, cu 0,6%, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, fiind eliberate 14.134 astfel de autorizații, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 10:20
Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut, în primele cinci luni din 2025, cu 0,6% față de același interval din 2024

Creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+166 autorizații), Centru (+70), Nord-Vest (+68), Sud-Est (+36), București-Ilfov (+30) și Sud-Vest Oltenia (+14). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-249 autorizații) și Sud-Muntenia (-51).

Potrivit datelor INS, în luna mai 2025 s-au eliberat 3.364 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (+7,1% față de luna aprilie 2025), cu o suprafață utilă totală de 752.850 mp (+14,1%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 70,9% sunt pentru zona rurală.

În perioada menționată se evidențiază o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale comparativ cu luna precedentă (+224 autorizații). În profil teritorial, această creștere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+52 autorizații), Centru și București-Ilfov (+46 fiecare), Sud-Vest Oltenia (+45), Sud-Muntenia (+29), Vest (+4) și Sud-Est (+2). În regiunea de dezvoltare Nord-Vest autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale au rămas la același nivel.

De asemenea, în luna mai a.c. s-au eliberat 576 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale (+13,6% față de luna aprilie 2025), în suprafață utilă totală de 354.163 mp (+29,8%). Comparativ cu luna precedentă, în luna mai a.c. s-a înregistrat o creștere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+81.339 mp). În profil teritorial, această creștere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+83.757 mp), Vest (+20.488) și Sud-Muntenia (+5.879). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-10.139 mp), București-Ilfov (-9.056), Sud-Vest Oltenia (-5.986), Centru (-2.486) și Nord-Vest (-1.118).

Comparativ cu luna mai a anului trecut, în mai 2025 se evidențiază o creștere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+10,3%) cât și a suprafeței utile totale (+7,8%) comparativ cu luna mai 2024.

În profil teritorial, această creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+314 autorizații) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (+74 autorizații), Nord-Vest (+58), Vest (+49), Centru (+46), Sud-Muntenia (+45), Sud-Est (+25) și Nord-Est (+17). În regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale au rămas la același nivel.

Față de luna similară din 2024, în luna mai 2025 s-a înregistrat o creștere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri nerezidențiale (+11,6%) cât și a suprafeței utile totale (+36,1%).

În profil teritorial, această creștere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+94.009 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+77.307 mp), Vest (+31.187), Sud-Muntenia (+26.150), București-Ilfov (+6.886) și Sud-Vest Oltenia (+2.924). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-33.308 mp), Nord-Vest (-12.426) și Sud-Est (-4.711).

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic și 112 MW de baterii al austriecilor de la CCE
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic ...
Compania austriacă specializată în dezvoltarea şi implementarea de proiecte de energie regenerabilă CCE Holding a semnat vânzarea întregului său portofoliu de regenerabile și stocare din......
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI și digitalizarea ajută piețele, dar e nevoie de atenție
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, astăzi, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF), ...
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat la PSD și AUR
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenţii de la bugetul de stat ...
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, ...