Colliers: Sectorul construcțiilor a început 2025 cu motoarele turate, dar riscă o încetinire semnificativă în a doua parte a anului

Sectorul construcțiilor a început anul într-un ritm alert, cu o creștere de 8,5% în primele patru luni din 2025 față de perioada similară a anului trecut, arată datele analizate de Colliers. Lucrările de infrastructură au avut cel mai mare avans, de 15,5%, iar segmentul rezidențial a bifat o revenire ușoară, de aproximativ 4%. În schimb, construcțiile nerezidențiale, precum birourile, spațiile industriale și spațiile comerciale, au scăzut cu aproape 2%, pe fondul cererii mai scăzute și al prudenței tot mai accentuate din partea investitorilor privați. Potrivit sondajelor Eurostat, optimismul constructorilor locali cu privire la activitatea pe termen scurt este la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, însă este departe de nivelul extrem de pesimism din perioada inițială a pandemiei sau cu cel întâlnit în timpul recesiunilor din ultimele decenii. Acest lucru sugerează că jucătorii din piață anticipează, în baza informațiilor la care se uită acum, doar o încetinire, nu o prăbușire a pieței.
Economica.net - J, 03 iul. 2025, 18:48
Colliers: Sectorul construcțiilor a început 2025 cu motoarele turate, dar riscă o încetinire semnificativă în a doua parte a anului

Ritmul relativ intens de lucru din prima parte a anului s-a reflectat și în evoluția pieței muncii, care a atins un nou record în aprilie, cu aproape 460.000 de persoane active în domeniu, potrivit datelor oficiale. Această creștere reflectă o cerere susținută pentru forță de muncă specializată, în special în regiunile în care se desfășoară proiecte ample de infrastructură. Totuși, lipsa de personal calificat și creșterea costurilor, salariale sau a celor cu materialele de construcții, continuă să pună presiune pe companii și să genereze provocări în menținerea ritmului de lucru.

„2025 a început foarte bine pentru sectorul construcțiilor, cu un nivel de activitate ridicat și motoarele turate aproape la maximum. Totuși, în ultimele săptămâni am început să vedem semne care indică o posibilă încetinire în perioada următoare, ceea ce confirma și semnele pe care le vedem din sondajele Eurostat. Scăderea comenzilor noi, alături de o prudență tot mai mare în rândul companiilor din industrie, ne arată că entuziasmul de la începutul anului ar putea să nu se mențină pe termen lung”, explică Alexandru Atanasiu, Board Member & Head of Construction Services în cadrul Colliers.

Consultanții Colliers avertizează că măsurile de consolidare fiscală pregătite de autorități ar putea încetini semnificativ ritmul investițiilor publice, inclusiv al celor din infrastructură – care au fost principalul motor de creștere pentru sectorul construcțiilor în ultimii ani. În lipsa unui flux constant de proiecte publice și în contextul unui sector privat care privește mai nuanțat economia pe termen mediu, întreaga industrie riscă să piardă din elan. În acest context, devine esențială deblocarea și accelerarea investițiilor finanțate prin PNRR și alte fonduri europene, pentru a menține dinamica actuală și a susține activitatea companiilor din domeniu.

„Sectorul construcțiilor funcționează după o dinamică aparte: poate frâna brusc, asemenea unei mașini mici, dar accelerează lent, ca un camion. Tocmai de aceea, predictibilitatea și continuitatea investițiilor publice joacă un rol-cheie în menținerea ritmului și susținerea întregii industrii. În lipsa unui calendar clar și a unei finanțări stabile, companiile din domeniu își vor tempera planurile de dezvoltare, ceea ce poate avea efecte în lanț asupra ocupării forței de muncă, a producției de materiale și a altor sectoare conexe”, adaugă Alexandru Atanasiu.

Deși începutul anului a fost promițător, cu un volum ridicat de activitate în sectorul construcțiilor, evoluțiile din a doua jumătate a lui 2025 ar putea fi influențate de o serie de factori care impun o abordare prudentă. Stabilitatea fiscală, capacitatea de a atrage și utiliza eficient fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, și continuitatea investițiilor publice în infrastructură vor juca un rol decisiv în menținerea ritmului de creștere. În lipsa unui cadru predictibil și a unei finanțări constante, industria riscă să intre într-o perioadă de stagnare, cu efecte directe asupra pieței muncii, companiilor din domeniu și, implicit, asupra economiei în ansamblu, avertizează consultanții Colliers.

 

Despre Colliers

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI) ) este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Operând prin trei platforme de top: Servicii Imobiliare, Consultanță Tehnică și Managementul Investițiilor, Colliers se bazează pe un model de afaceri solid, o cultură antreprenorială și o filosofie unică de parteneriat care generează creștere și valoare. De peste 30 de ani, Colliers a asigurat o creștere constantă de aproximativ 20% pe an pentru acționari, datorită unui leadership vizionar, implicării active a echipei de conducere și unor venituri stabile. Cu venituri anuale de aproape 5 miliarde de dolari, o echipă de 23.000 de profesioniști și peste 100 de miliarde de dolari în active gestionate, Colliers continuă să sprijine succesul clienților, investitorilor și angajaților săi la nivel global.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...