Guvernul german vrea să accelereze investițiile în energia geotermală, pe care vrea să le transforme în proiecte de interes public major

Ministerul german al Economiei a prezentat vineri un proiect de act normativ care ar accelera proiecte de energie geotermală, în condiţiile în care autorităţile de la Berlin vor să elimine utilizarea combustibililor fosili în sistemele de termoficare până în 2045, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 iul. 2025, 17:00
Guvernul german vrea să accelereze investițiile în energia geotermală, pe care vrea să le transforme în proiecte de interes public major

Germania deţine unele dintre cele mai mari rezerve geotermale din Europa, care ar putea acoperi mai mult de un sfert din cererea anuală de termoficare, arată un studiu din 2023 al Institutului Fraunhofer. Însă dezvoltarea acestor resurse a fost mult timp frânată de rezistenţa localnicilor şi procedurile birocratice.

Noul act normativ propune simplificarea procedurilor de aprobare pentru facilităţi geotermale, pompe de căldură, stocarea căldurii şi conducte de termoficare.

Din punct de vedere legal, acestea ar urma să fie considerate proiecte de „interes public major”, un statut similar cu cel de care beneficiază energia eoliană şi fotovoltaică, ceea ce ar accelera eliberarea autorizaţiilor prin modificarea legislaţiei din domeniul minier, al apelor şi mediului.

De asemenea, entităţile guvernamentale din sectorul minier ar avea termene limită fixe pentru aprobarea proiectelor şi ar urma să fie reduse restricţiile cu privire la explorarea geotermală.

Conform actului normativ, autorităţile miniere vor putea să renunţe, în anumite condiţii, la o cerinţă privind un plan operaţional pentru mari proiecte de generare de căldură, şi vor fi obligate să răspundă până la termenele limită fixate, atunci când sunt notificate că sunt planificate activităţi de foraj.

De asemenea, autorităţile miniere vor avea puterea de a cere companiilor geotermale să furnizeze o securitate financiară pentru posibilele pagube miniere care au legătură cu proiectele lor.

Relansarea interesului pentru energia geotermală în Germania vine după ce preţurile la energie au explodat, ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina din 2022, care a stimulat marile companii municipale de utilităţi precum şi firmele germane şi internaţionale de combustibili fosili să analizeze oportunităţile de investiţii în domeniul geotermal.

Ambiţiile Berlinului de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul clădirilor, unde termoficarea are cea mai mare contribuţie la emisii, au stimulat şi ele interesul în energia geotermală.

Noul proiect de act normativ, care potrivit ministerului Economiei ar putea intra în vigoare la începutul lui 2026, trebuie aprobat acum de Cabinetul de la Berlin precum şi de cele două camere ale Parlamentului.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...