Rus: Toată luna august se va sta cu barierele ridicate la Feteşti-Cernavodă

Barierele pe podul de la Feteşti - Cernavodă vor rămâne ridicate toată luna august, urmând ca din toamnă să se găsească o soluţie pentru fluidizarea traficului, pe de o parte, iar pe de altă parte resursa financiară care se obţinea din taxa ce trebuia plătită la trecerea pe pod să se obţină în continuare, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Economica.net - vin, 01 aug. 2014, 12:28
Rus: Toată luna august se va sta cu barierele ridicate la Feteşti-Cernavodă

‘În urma constatării situaţiei de dimineaţă (vineri dimineaţă – n.r.), când erau cozi infernale acolo (la Feteşti – n.r.) s-a luat măsura de a elibera zona de barieră, deci barieră deschisă continuu, până luni, la ora 13, astfel încât toate week-end-urile să fie libere. Am făcut o scurtă analiză privitor la traficul din timpul săptămânii, l-am informat şi pe primul ministru, iar decizia din acest moment este că toată luna august se va sta cu barierele ridicate, astfel încât, în perioada sezonului estival, să nu mai fie cozi şi deranjul care în mod real există, indiferent ce am fi făcut noi altceva’, a spus Rus.

Şeful de la Transporturi a subliniat că taxa pe podul de la Feteşti-Cernavodă a fost doar suspendată, urmând să se găsească soluţii pentru reluarea acesteia, dar în condiţiile unui trafic fluidizat.

‘Până la sfârşitul lunii august va trebui să găsim o soluţie care, pe de o parte, să fluidizeze traficul, iar pe de altă parte resursa financiară care se obţinea din această taxă să existe, totuşi. În acest moment, pentru luna august, aceasta este soluţia pe care am considerat-o ca fiind una care să rezolve problema tuturor celor care îşi doresc ca pe perioada vacanţei să meargă la mare’, a precizat ministrul Ioan Rus.

Potrivit unui Ordin al secretarului de stat care conduce Departamentul pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, publicat pe 31 iulie în Monitorul Oficial, plata taxei de pod de la Feteşti a fost suspendată în week-end, de vineri până luni, până pe data de 1 septembrie 2014

Tarifele pentru o singură trecere a postului peste Dunăre Feteşti – Cernavodă pornesc de la 13 lei pentru vehicule rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – autoturisme şi ajung până la 91 lei în cazul vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum 4 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane.

Premierul Victor Ponta a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că taxa de pod de la Feteşti nu se va mai plăti în weekend.

‘CNADNR a reuşit să facă tot o catastrofă la bariera de la Feteşti. Oamenii cred că nu se mai duc în vacanţă de groaza că… Nu ştiu cum s-au gândit orele alea, poate gândesc eu mai bine şi poate îi anunţaţi că de vineri până luni nu se plăteşte acolo la Feteşti. Ţinem oamenii acolo la Feteşti, pentru 13 lei ne batem joc de ei. Faptul că CNADNR-ul este atât de incompetent încât nu e în stare să facă un sistem care să poată să treacă oamenii mai repede să plătească, nu e vina oamenilor’, a afirmat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...