ASF plăteşte 12 salarii angajaţilor care depun cerere de plecare voluntară

Angajaţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) care vor fi compensaţi cu 12 salarii compensatorii dacă vor depune o cerere de încetare a contractului individual de muncă, începând cu data de 1 septembrie, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Economica.net - vin, 01 aug. 2014, 14:39
ASF plăteşte 12 salarii angajaţilor care depun cerere de plecare voluntară

„Măsura face parte din efortul de transformare a ASF într-o organizație mai robustă, orientată spre eficiență (…) Nivelul de 12 salarii a fost stabilit în Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor  cu reprezentanții sindicatelor și ai salariaților din ASF și este la nivelul practicat în piață”, se arată în comunicatul ASF. Potrivit instituţiei, plata celor 12 salarii se va face în două tranşe.

Acest plan de încetare voluntară a contractului de muncă nu se adresează angajaţilor care au contracte pe perioadă determinată care expiră până la 31 decembrie 2014.

Potrivit instituţiei, măsura a fost gândită în urma unui raport al PwC Audit „referitor la transformarea organizațională a Autorității”.

„Raportul identifică redundanțe și procese care îngreunează activitatea ASF în noua sa structură de autoritate integrată și recomandă printre altele și restructurarea numărului de salariați în raport cu funcțiunile și procesele necesare ale Autorității”, se arată în comunicat.

ASF speră că astfel se va face o autoselecţie a personalului, prin care compania se va eficientiza şi care, chiar dacă va genera costuri pe termen scurt, va duce la reducerea cheltuielilor pe termen lung.

„În cazul in care vor apela la aceasta procedură și persoane din posturi cheie ale ASF, Autoritatea va scoate la concurs posturile respective, experiența recentă arătându-ne că există un mare interes din partea profesioniștilor din piață pentru a se alatura echipei ASF”, se mai arată în comunicat.

ASF a fost criticată pentru schema de personal umflată şi pentru salariile mari cu care sunt plătiţi o parte din angajaţii insituţiei, care se finanţează din taxe asupra industriilor reglementate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.

ASF avea 597 de salariaţi, dintre care 161 de ocupau funcţii de conducere, potrivit ultimelor date comunicate de instituţie.

Autoritatea este condusă de Mişu Negriţoiu, care la înlocuit pe Dan Radu Ruşanu, implicat într-un scandal de corupţie şi trafic de influenţă alături de alţi membri din conducerea ASF şi din industria asigurărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea lui Adrian Tudoscă (foto) în funcția de director general. Totodată,......
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
La întâlnirea de marţi cu Marek Mora, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi cu Marjut Falkstedt, ...
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Luna aprilie aduce publicului din nordul și vestul țării bucuria întâlnirii în premieră cu muzica albastră a doi ...