Rușii au făcut cale ferată care face legătura între Crimeea și Moscova, ocolind Ucraina

Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în luna martie, a inaugurat vineri o nouă linie feroviară cu destinaţia Moscova care ocoleşte teritoriul Ucrainei unde se desfăşoară lupte între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, informează AFP.
Economica.net - vin, 01 aug. 2014, 17:11
Rușii au făcut cale ferată care face legătura între Crimeea și Moscova, ocolind Ucraina

‘Principalul avantaj al acestui tren este că va ocoli teritoriul ucrainean periculos unde au loc operaţiuni militare’, a declarat pentru presă ministrul politicilor interne, informaţiilor şi comunicaţiilor din Crimeea, Dmitri Polonski, în momentul plecării trenului.

‘De acum, noi putem garanta securitatea absolută a călătorilor noştri’, a afirmat el.

Trenul, care va avea nouă vagoane, va circula zilnic între Simferopol (Crimeea) şi Moscova, potrivit autorităţilor locale.

Călătoria va dura între 44 şi 46 de ore, aproape dublu faţă de fostul traseu care trecea pe teritoriul Ucrainei. Călătorii vor trebui să coboare din tren şi să traverseze strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov, la bordul unei ambarcaţiuni. Trenul va fi transportat pe un feribot şi îşi va continua apoi drumul pe teritoriul rus.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită ...
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...