Bulgaria: Numărul turiştilor din R. Moldova, Belarus şi Ungaria a crescut pe fondul crizei din Ucraina

Bulgaria a fost vizitată în primele şase luni ale anului de turişti din 50 de ţări care au venit în sejururi organizate, a anunţat ministrul adjunct al economiei, Branimir Botev. Este vorba de peste 2.600.000 de turişti, cifră care nu îi include şi pe vizitatorii aflaţi în tranzit şi pe practicanţii turismului individual care s-au cazat la pensiuni, informează luni BTA.
Economica.net - lun, 04 aug. 2014, 12:01
Bulgaria: Numărul turiştilor din R. Moldova, Belarus şi Ungaria a crescut pe fondul crizei din Ucraina

Ca rezultat al crizei din Ucraina, Bulgaria a avut mai mulţi vizitatori din Republica Moldova, Belarus şi Ungaria, a menţionat responsabilul bulgar în intervenţia sa de duminică de la Varna.

În general, numărul vizitatorilor străini în Bulgaria în perioada ianuarie-iulie 2014 a fost cu 5,7% mai mare decât anul trecut, a spus Botev, precizând că ţara dispune în prezent de nouă pieţe care trimit în jur de 100.000 de turişti. Străinii manifestă un interes sporit faţă de pachete culturale, de spa şi ecoturism sau combinate.

Pe ţări, numărul turiştilor din Grecia, Rusia şi Marea Britanie a crescut cu circa 4,5%, al celor din Germania cu 9% şi al celor din Turcia cu aproape 14%. Creşterea a fost chiar de 22% în cazul vizitatorilor din SUA, similar cu al celor din Canada, Australia, Elveţia şi ţările baltice.

În plus, recenta lansare de curse aeriene regulate între Varna şi Istanbul a determinat o creştere semnificativă a numărului de vizitatori din Iran, Emiratele Arabe Unite şi China, a mai arătat viceministrul bulgar.

Te-ar mai putea interesa și
Rompetrol a ieftinit iar motorina și are acum cele mai mici prețuri din țară la carburanți. Motorina devine din ce în ce mai ieftină în comparație cu benzina, care sunt prețurile azi
Rompetrol a ieftinit iar motorina și are acum cele mai mici prețuri din țară la carburanți. Motorina devine din ce în ...
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a scăzut semnificativ în dimineața zilei de 28 mai prețul motorinei, după o ieftinire identică acum două zile. Motorina......
Banca Transilvania le oferă clienților săi accesul la o experiență unică în lumea motorsportului, prin parteneriatul cu McLaren Mastercard
Banca Transilvania le oferă clienților săi accesul la o experiență unică în lumea motorsportului, prin parteneriatul ...
Banca Transilvania continuă să-și extindă parteneriatul strategic cu echipa McLaren Mastercard Formula 1, adăugând ...
CEC Bank – Credite pentru Noua Casă, cu dobândă redusă la încasarea venitului prin bancă
CEC Bank – Credite pentru Noua Casă, cu dobândă redusă la încasarea venitului prin bancă
CEC Bank acordă şi în 2026 credite prin programul Noua Casă, cu dobânzi calculate în funcţie de modalitatea de încasare ...
BCE: Şocul energetic provocat de războiul din Iran ar putea avea un „impact persistent” asupra inflaţiei
BCE: Şocul energetic provocat de războiul din Iran ar putea avea un „impact persistent” asupra inflaţiei
Şocul energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu va avea, probabil, un impact persistent asupra inflaţiei, ...