Merkel îi cere lui Putin să acţioneze pentru ‘stabilizare’ în Ucraina

Cancelarul german, Angela Merkel, a discutat la telefon miercuri seară cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe care l-a îndemnat să acţioneze pentru 'stabilizare' în Ucraina, câteva zile după anularea unui contract militar între Germania şi Rusia, potrivit unui comunicat al guvernului german, preluat de AFP.
Economica.net - mie, 06 aug. 2014, 21:00
Merkel îi cere lui Putin să acţioneze pentru 'stabilizare' în Ucraina

Aflată în vacanţă, Angela Merkel i-a cerut încă o dată preşedintelui rus ‘să facă uz de influenţa sa asupra separatiştilor (proruşi din Ucraina), pentru a se ajunge la un acord bilateral de încetare a focului’ şi o ‘stabilizare’ a situaţiei, conform sursei citate.

Cancelarul german ‘a salutat întâlnirea, săptămâna trecută la Minsk’, a ‘grupului de contact’ care include reprezentanţi ai OSCE, Rusiei, Ucrainei şi separatiştilor. În schimb, ea şi-a manifestat ‘preocuparea’ în legătură cu faptul că insurgenţii sunt ‘aprovizionaţi’ prin intermediul Rusiei.

Este primul contact anunţat oficial între Angela Merkel şi Vladimir Putin după ce guvernul federal de la Berlin a blocat luni un important proiect militar în Rusia, îndemnând partenerii săi europeni să reglementeze mai strict exportul de arme.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...