Americanii, îngrijoraţi că imigranţii ilegali le afectează stilul de viaţă şi economia

Americanii sunt profund îngrijoraţi că imigraţia ilegală ameninţă cultura şi economia ţării, relevă un sondaj Reuters/Ipsos, în contextul în care preşedintele Barack Obama încearcă să evite Congresul pentru a relaxa politica privind imigraţia.
Economica.net - J, 07 aug. 2014, 07:07
Americanii, îngrijoraţi că imigranţii ilegali le afectează stilul de viaţă şi economia

O proporţie de 70% la sută dintre americani sunt de părere că imigranţii fără documente ameninţă credinţele şi obiceiurile americane, conform sondajului, scrie Reuters.

Rezultatul sugerează că imigraţia s-ar putea alătura reformei Obamacare privind asigurările de sănătate şi economiei ca problemă fierbinte care încurajează tot mai mulţi republicani să voteze la alegerile pentru Congres din noiembrie.

În contextul în care Congresul nu reuşeşte să cadă de acord asupra reformelor privind imigraţia, Obama ar putea acţiona pe cont propriu în următoarele săptămâni pentru a oferi permise de muncă pentru aproape 5 milioane de imigranţi fără documente şi pentru a amâna unele expulzări, conform unor informaţii din mass-media.

Votanţii hispanici şi cei liberali ar saluta o astfel de măsură, însă sondajul Reuters/Ipsos, realizat online, arată că restul ţării s-ar putea să nu fie de acord.

În pofida argumentelor Casei Albe şi ale unor grupuri precum Camera Americană de Comerţ conform cărora afacerile au de câştigat de pe urma imigraţiei legale, 63% dintre cei chestionaţi sunt de părere că imigranţii sunt o povară pentru economie.

În timp ce economia şi Obamacare rămân principalele îngrijorări ale votanţilor, imigraţia a devenit o problemă tot mai mare în ultimele luni, din cauza relatările din media despre un aflux de imigranţi ilegali, inclusiv zeci de mii de copii, dinspre America Centrală.

45% dintre cei chestionaţi în cadrul acestui sondaj sunt de părere că numărul imigranţilor legali cărora li se permite intrarea în SUA ar trebui redus.

Numai 17% consideră că ar trebui ca un număr mai mare de imigranţi legali să primească permisiunea de a veni în SUA. 38% sunt de părere că numărul ar trebui să rămână acelaşi.

Sondajul a fost realizat online în perioada în perioada 15-22 iulie pe un eşantion de 2.014 americani. Marja de eroare este de +/- două puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depăşit pentru prima dată 10 gigawaţi (GW) în 30 iunie, după ce în primul semestru din acest an a fost instalaţi peste......
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate ...
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Primăria Capitalei a anunțat marți că pentru declanșarea procedurii de insolvență a STB urmează să fie depusă cerere ...
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome ...
După un an de la data de 28 iunie 2025, de la care au devenit obligatorii cerințele European Accessibility Act pentru produsele ...