Autostrada Unirii A8: Umbrărescu, desemnat câștigător pe cel mai dificil lot, Grințieș – Pipirig

Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat vineri că a desemnat câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș - Pipirig al Autostrăzii Unirii A8, respectiv asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L (Lider Asociere) -Euro-Asfalt d.o.o. -TEHNOSTRADE S.R.L. SPEDITION UMB S.R.L.
Anemona Andone - vin, 18 iul. 2025, 14:35
Autostrada Unirii A8: Umbrărescu, desemnat câștigător pe cel mai dificil lot, Grințieș - Pipirig

a8

Contractul pentru lotul cu o lungime de 31,5 kilometri din județul Neamț a fost atribuit asocierii conduse de grupul UMB pentru o ofertă de 5,97 miliarde lei (fără TVA) și poate fi semnat dacă în 10 zile nu se depun contestații, potrivit CNIR.

 

„Odată cu desemnarea constructorului pe cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii se finalizează o etapă foarte importantă, aceea a atribuirii contractelor pe secțiunea de munte a Autostrăzii A8. Rezultatul de astăzi reconfirmă angajamentul și determinarea echipei CNIR de a dezvolta infrastructură modernă și sustenabilă pentru a asigura conectivitatea între regiunile istorice ale României, creșterea siguranței rutiere și atragerea de noi investiții. Proiectul reprezintă o provocare tehnică pentru constructor, un consorțiu cu experiență solidă în execuția proiectelor majore de infrastructură”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

a8

Tuneluri și pasaje pe 70% din lungimea celui mai dificil lot al A8

Lotul 2 B, Grințieș-Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, incluzând numeroase structuri, dar și volume semnificative de lucrări de consolidări și excavări :

– 16 tuneluri (cel mai lung având 940 metri)
– 60 de poduri și viaducte, două dintre acestea cu peste 1000 metri lungime (cel mai lung pod este cel peste râul Bistrița cu 1275 metri)
– aproximativ 20 de kilometri – lungimea pasajelor și a tunelurilor, reprezentând aproape 70% din lungimea întregului lot
– 12,7 milioane mc de excavări. Materialul evacuat din șantier, care devine surplus, poate fi pus la dispoziția autorităților publice locale sau a oricăror alte autorități publice, cu titlu gratuit.

Lotul 2 B care se desfășoară în județul Neamț include un nod rutier lângă Tulgheș (UAT Grințieș), conexiune cu lotul 2 A și o descărcare provizorie la Est, conexiune cu lotul 2 C (Pipirig-Vânători Neamț/Leghin) pentru a asigura funcționalitatea independentă.

Amintim că, în martie 2025, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunța că a primit două oferte de la constructori din România, Bosnia-Herţegovina şi Turcia la contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 B Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil sector al Autostrăzii „Unirii” – A8.

Ofertele depuse aparţin Asocierii SA&PE Construct SRL (Lider) – Euro Asfalt – Tehnostrade SRL Spedition UMB (România – Bosnia şi Herţegovina) şi Asocierii Mapa Insaat Ve Ticaret (Lider) – Gunal Insaat Ticaret Ve Sanay Anonim Sirketi (Turcia).

Te-ar mai putea interesa și
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat deja în probe. “First fire” la 15 decembrie
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat ...
După doar un an de la demararea proiectului, centrala pe gaze de la Câmpia Turzii, de 160 MW, a intrat în probe, potrivit declarațiilor oficialilor companiei Nova Power and Gas, făcute la......
Program SME Eco-Tech – Firmele respinse pot depune o nouă cerere pentru
Program SME Eco-Tech – Firmele respinse pot depune o nouă cerere pentru
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) modifică regulile programului SME Eco-Tech ...
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Se apropie sărbătoarea de Halloween, acea zi a anului în care căutăm în mod deliberat să ne speriem. Facem eforturi ...
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condiţiile în care România pierde finanţări din Planul Naţional ...