Trump dă în judecată Wall Street Journal și cere cel puțin 10 miliarde de dolari despăgubiri, după ce ziarul a publicat o scrisoare pe care el i-a trimis-o lui în 2003 lui Jeffrey Epstein

Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal (WSJ) pentru un articol în cadrul căruia ziarul a publicat o presupusă scrisoare adresată de Trump infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein, informează DPA şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 19 iul. 2025, 11:29
Trump dă în judecată Wall Street Journal și cere cel puțin 10 miliarde de dolari despăgubiri, după ce ziarul a publicat o scrisoare pe care el i-a trimis-o lui în 2003 lui Jeffrey Epstein

Ziarul Wall Street Journal, citat de Reuters, a scris joi că numele lui Donald Trump apare pe o notă personală indecentă trimisă lui Epstein în 2003. Cotidianul a dat detalii: există şi alte scrisori într-un album legat în piele, pentru aniversarea de 50 de ani a lui Epstein, cu circa trei ani înainte să apară acuzaţiile de abuz împotriva acestuia. Scrisoarea de la Trump se încheie, potrivit articolului, cu urarea ca „fiecare zi să fie un nou secret minunat”, urmate de semnătura „Donald”.

Trump a numit articolul din WSJ „fals, rău intenţionat, defăimător” într-o postare pe platforma sa de socializare Truth Social.

Procesul, intentat împotriva editorului WSJ, Dow Jones, News Corp, al cărui proprietar este Rupert Murdoch, a directorului executiv Robert Thomson şi a doi jurnalişti, solicită despăgubiri de cel puţin 10 miliarde de dolari.

„Tocmai am intentat un Proces BETON împotriva tuturor celor implicaţi în publicarea articolului fals, rău intenţionat, defăimător şi de tip FAKE NEWS în „fiţuica” inutilă numită The Wall Street Journal”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social. „Sper că Rupert şi „prietenii” săi aşteaptă cu nerăbdare numeroasele ore de depoziţii şi mărturii pe care vor trebui să le ofere în acest caz”, a adăugat Trump.

„Acest proces este intentat nu doar în numele preşedintelui dumneavoastră preferat, EU, ci şi pentru a continua să-i apărăm pe TOŢI americanii care nu vor mai tolera abaterile abuzive ale mass-media care transmit ştiri false”, a scris Trump pe Truth Social.

Un purtător de cuvânt al Dow Jones a declarat într-un comunicat că „avem încredere deplină în rigoarea şi acurateţea relatărilor noastre şi ne vom apăra cu fermitate împotriva oricărui proces”, potrivit Reuters.

Trump atacă în mod constant mass-media şi, de asemenea, ia măsuri legale împotriva acesteia. Anul trecut, a dat în judecată postul de televiziune CBS pentru 20 de miliarde de dolari. Compania-mamă a CBS, Paramount, a fost de acord cu o înţelegere de 16 milioane de dolari luna aceasta. În decembrie, ABC a fost de acord să plătească 15 milioane de dolari pentru a soluţiona un proces similar, aminteşte DPA.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...