Americanii continuă să resimtă efectele recesiunii

Americanii continuă să resimtă efectele recesiunii din 2008-2009 chiar dacă o mare majoritate dintre ei afirmă că stau 'destul de bine' din punct de vedere economic, potrivit unei vaste anchete a Rezervei Federale (Fed), publicată joi şi citată de AFP.
Economica.net - vin, 08 aug. 2014, 05:40
Americanii continuă să resimtă efectele recesiunii

Mai mult de o treime dintre familiile americane (34 %) afirmă că nivelul lor de viaţă este mai puţin bun decât în urmă cu cinci ani, când criza financiară şi imobiliară a aruncat ţara în cea mai severă recesiune de la Marea Depresie.

Altă treime (34 %) arată că nivelul său de viaţă a rămas acelaşi, în timp ce 30 % dintre persoanele intervievate afirmă că au progresat.

Acest ‘Raport asupra bunăstării economice a cuplurilor americane’ publicat de Banca centrală se bazează pe răspunsurile a 4.100 de persoane intervievate în perioada septembrie-octombrie 2013.

Aproximativ un american din doi (42%) afirmă că, din cauza crizei, a trebuit să întârzie o cheltuială sau o cumpărătură majoră, iar 18% recunosc că au amânat o decizie majoră – ca, de pildă, o pensionare – din cauza conjuncturii economice.

Totuşi, 60 % dintre familiile americane estimează că ‘trăiesc confortabil’. Dar sunt şi 61 % care consideră că venitul lor nu va creşte în următoarele 12 luni, în timp ce 16% se tem ca el să nu scadă

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit unor surse citate de mai multe media. Premierul desemnat urmează să......
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...