Sindicatul din Garda de Mediu avertizează că instituția riscă să intre într-un colaps instituțional, care poate avea consecințe ireversibile asupra mediului și siguranței naționale

Garda Naţională de Mediu (GM) riscă să intre într-un colaps funcţional, care poate genera consecinţe ireversibile asupra sănătăţii publice, mediului şi siguranţei naţionale, avertizează Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu (SNGM) într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 24 iul. 2025, 19:53
Sindicatul din Garda de Mediu avertizează că instituția riscă să intre într-un colaps instituțional, care poate avea consecințe ireversibile asupra mediului și siguranței naționale

Potrivit sindicaliştilor, instituţia este subfinanţată, comisarii sunt nevoiţi să intervină în teren fără dotări adecvate, „fără pregătire continuă şi fără statut profesional”, în timp ce nivelul de salarizare nu reflectă volumul, complexitatea şi riscurile activităţii.

„Sănătatea mediului este astăzi în România o problemă de siguranţă naţională. Infracţionalitatea de mediu creşte cu circa 7% anual, adică de aproape trei ori mai repede decât PIB-ul mondial. România nu face excepţie! În timp ce poluatorii, traficanţii de deşeuri ilegale, infractorii de mediu au mijloace tot mai sofisticate pentru a face şi acoperi infracţiunile la adresa mediului, noi, comisarii GNM, avem obligaţii tot mai mari şi drepturi tot mai mici”, se arată în documentul organizaţiei sindicale.

Sindicaliştii susţin că Garda Naţională de Mediu are, conform legii, atribuţii esenţiale pentru prevenirea şi combaterea poluării, a deşeurilor ilegale, a distrugerii habitatelor naturale, a incendiilor de vegetaţie necontrolate, a exploatărilor ilegale şi a oricăror fapte cu impact negativ asupra mediului şi sănătăţii cetăţenilor. „Cu toate acestea, realitatea din teren este alarmantă: România are un comisar GNM la 45.000 de locuitori. În alte state europene, acest raport este de 1 la 5.000 – 10.000. Mai puţin de 500 de comisari activi trebuie să gestioneze peste 250.000 kilometri pătraţi, într-un context de creştere a infracţionalităţii de mediu”, avertizează sindicaliştii.

În opinia SGNM, nivelul de salarizare nu reflectă volumul, complexitatea şi riscurile activităţii, posturile nu mai sunt atractive pentru specialişti, iar uzura fizică şi psihică duce la plecări constante din sistem.

„Suntem tot mai încărcaţi cu misiuni tot mai specializate, inclusiv din zona de activitate a altor instituţii, fără a primi instrumente de acţiune pe măsură. Lipsiţi de suport juridic, de suport logistic adecvat şi de suport psihologic, acum suntem pe lista tăierilor sporurilor pentru condiţii vătămătoare. Pentru comisarii de mediu, reducerea sporurilor pentru condiţii vătămătoare înseamnă un atentat la demnitatea profesională, la minima siguranţă fizică şi financiară. Conform responsabilităţilor legale pe care le avem, noi, comisarii de mediu, exercităm controale în medii profund toxice: gropi de gunoi, instalaţii industriale chimice, depozite de deşeuri medicale contaminate, incineratoare de deşeuri, staţii de epurare, fabrici de ciment, rafinării”, se arată în comunicat.

Conform expertizei întocmite de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii-INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti, activitatea comisarilor GNM se desfăşoară în medii care implică expunerea frecventă la factori de risc biologic şi chimic cu potenţial ridicat de afectare a sănătăţii, „fapt ce justifică în mod obiectiv acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare”.

„Nu avem un serviciu de permanenţă clar reglementat. Avem nevoie de un statut al comisarului GNM care să nu mai lase loc de ambiguităţi privind misiunea noastră profesională. Munca noastră e una de linia întâi, plină de responsabilităţi, dar şi plină de pericole. Apărarea mediului nu poate fi făcută la „fără frecvenţă” „, avertizează sindicaliştii.

Aceştia consideră că prejudiciul adus statului, societăţii şi sănătăţii publice de către cei care fac infracţiuni de mediu, „tot mai multe şi tot mai grave”, sunt de sute de ori mai mari decât resursele bugetare care ar trebui alocate pentru o motivare echitabilă şi corectă a angajaţilor GNM şi pentru finanţarea adecvată a acestei instituţii.

În acest context, organizaţia solicită autorităţilor renunţarea la tăierile de sporuri pentru condiţii vătămătoare, reglementarea serviciului de permanenţă, adoptarea unui statut profesional clar pentru comisarii de mediu şi creşterea numărului de posturi până la un raport rezonabil comisari/locuitori, în conformitate cu standardele europene.

De asemenea, sindicaliştii mai solicită dotarea comisarilor cu echipamente de protecţie adecvate activităţii desfăşurate, alinierea salarizării la nivelul de responsabilitate, risc şi incompatibilitate profesională, similar cu alte structuri cu atribuţii de control şi ordine publică şi asigurarea formării profesionale continue, printr-un sistem dedicat, permanent şi adaptat noilor provocări din domeniul mediului.

„Dacă instituţiile statului aleg să ignore realitatea din teren, atunci îşi asumă deschis complicitatea la degradarea sănătăţii publice şi la proliferarea criminalităţii de mediu. SNGM nu va accepta pasiv acest dezastru anunţat. SNGM este pregătit să utilizeze toate pârghiile legale pe care le are la dispoziţie pentru a-şi apăra drepturile legale şi legitime”, au mai transmis sindicaliştii în scrisoarea deschisă adresată autorităților.

Sursa foto: Facebook.com/GardaNationaladeMediu

Te-ar mai putea interesa și
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă în proiect imobiliar
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă ...
Ultima bucată din fosta fabrică Electronica, de pe platforma Pipera, se va transforma în proiect imobiliar. Familia Creștin pregătește autorizarea unui teren pentru construcția unei clădiri......
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Anytime, companie parte a grupului grec Interamerican, controlat la rândul său de gigantul olandez Achmea, a debutat pe ...
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Comisia Europeană "nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele ...
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl își continuă dezvoltarea strategică în România și deschide joi, 19 februarie, un nou magazin în municipiul Rădăuți, ...