UE ia măsuri excepţionale pentru a susţine sectorul fructelor, în urma embargoului Rusiei

Comisia Europeană va adopta măsuri excepţionale pentru a susţine sectorul piersicilor şi nectarinelor, care este în centrul unei concurenţe aprige între Franţa, Italia şi Spania şi care a fost afectat de vremea nefavorabilă şi de embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare europene, informează AFP.
Economica.net - lun, 11 aug. 2014, 14:45
UE ia măsuri excepţionale pentru a susţine sectorul fructelor, în urma embargoului Rusiei

‘În urma recentei scăderi a preţurilor pe pieţele de piersici şi nectarine, este nevoie de o acţiune urgentă (…). Propun astăzi ca CE să adopte măsuri retroactive imediate care să vizeze reducerea ofertei şi favorizarea cererii’, a precizat într-un comunicat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

Este vorba în special de a creşte de la 5% la 10% volumul fructelor autorizate a fi retrase de pe piaţă şi distribuite gratuit. Măsuri excepţionale vor fi de asemenea luate pentru a-i susţine pe producătorii individuali, potrivit Comisiei.

Decizia formală va fi luată în următoarele săptămâni, însă ea se aplică retroactiv începând de luni.

Adoptarea acestei măsuri se afla ‘pe masa discuţiilor încă de săptămâna trecută, însă anunţul privind restricţionarea importurilor de către Rusia riscă să agraveze şi mai mult situaţia pe piaţa (piersicilor şi nectarinelor) şi a accelerat necesitatea unei acţiuni’, a subliniat Comisia.

‘Nu voi ezita să acţionez şi să folosesc noul cadrul al PAC (Politica Agricolă Comună) pentru a furniza în timp util şi într-un mod proporţionat un sprijin pentru pieţele (în dificultate). Acest prim pas este un semnal’, a insistat Cioloş.

‘Urmărim îndeaproape pieţele şi nu vom ezita să facem la fel pentru a ajuta şi alte sectoare care depind de exporturile spre Rusia, dacă va fi necesar’, a atras el atenţia.

Chiar şi înainte de embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare europene, sectorul piersicilor şi nectarinelor era unul în dificultate, în special din cauza condiţiilor meteo ‘nefavorabile din acest an’, caracterizate printr-o primăvară blândă care a impulsionat producţia, urmată de o vară răcoroasă şi umedă în care consumul de astfel de fructe a scăzut semnificativ.

UE produce în fiecare an 2,5 milioane de tone de piersici şi 1,2 milioane de tone de nectarine, cei mai mari producători fiind Italia, Spania, Franţa şi Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...