CNAIR impune restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei

Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepţia vehiculelor care efectuează transporturi de persoane şi în regim de urgenţă sau de intervenţie, vor avea sâmbătă, între orele 12:00 şi 20:00, interdicţie de a circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din 15 judeţe, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 26 iul. 2025, 09:48
CNAIR impune restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei

„Sâmbătă, în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricţii de tonaj (7,5 tone) pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din judeţele Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Constanţa din cauza temperaturilor extreme (39 – 43 grade Celsius) – (Cod Roşu)”, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Conform sursei citate, sunt exceptate de la aceste restricţii: transporturile de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturile pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată şi băuturi răcoritoare; transporturi produse provenite din exploatări agricole.

De asemenea, pe lista excepţiilor de la restricţii se mai află: transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale; transporturile rutiere în cadrul Sistemului Garanţie Returnare (SGR); transporturile de produse alimentare diverse (produse de panificaţie, produse de patiserie şi de cofetărie proaspete, pişcoturi şi biscuit, produse de patiserie şi de cofetărie conservate, zahăr şi produse conexe, cacao, ciocolata şi produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai şi produse conexe, condimente şi mirodenii, produse nutriţionale speciale, diverse produse alimentare şi produse uscate, sucuri şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, inclusiv apa minerala).

În perioada restricţiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, utilajele firmelor cu care compania are contracte de lucrări şi de servicii în derulare, precum cele utilizate pentru execuţia lucrărilor la Magistrala 6 de metrou Bucureşti.

„Precizăm faptul că, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, restricţiile pot fi ridicate, menţinute sau prelungite. Vom reveni cu noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de ANM”, se mai arată în comunicat.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală, pentru 15 judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă şi se vor înregistra temperaturi maxime de 39…43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Sunt vizate de avertizarea Cod roşu judeţele Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Teleorman, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi şi municipiul Bucureşti, total, şi, parţial, judeţul Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...