Transnistria, pregătită să respingă orice agresiune militară – Şevciuk

Transnistria este pregătită să respingă orice agresiune militară, a declarat luni seara aşa-numitul preşedinte transnistrean Evgheni Şevciuk, după o reuniune a 'Consiliului Securităţii' de la Tiraspol, relatează agenţia de presă ITAR-TASS.
Economica.net - mar, 12 aug. 2014, 07:49
Transnistria, pregătită să respingă orice agresiune militară - Şevciuk

‘Forţele de securitate din Transnistria sunt gata să respingă orice agresiune militară’, a reiterat Şevciuk, atrăgând atenţia asupra ‘intensificării presiunii informaţionale asupra republicii’, ceea ce, în opinia sa, creşte tensiunea în rândul populaţiei.

Liderul de la Tiraspol a mai spus că toate serviciile publice funcţionează în prezent în mod normal, precizând că republica nerecunoscută ‘nu se pregăteşte să atace vreun vecin’.

Oficiali de la Kiev au acuzat anterior Transnistria de pregătirea unor grupuri subversive şi pentru culegerea de date informative pe teritoriul Ucrainei.

La sfârşitul lunii iulie, conducerea Serviciului pentru Frontiera de Stat a Ucrainei a început săpăturile la un şanţ antitanc pe segmentul transnistrean al graniţei moldo-ucrainene, cu o lungime de 450 de kilometri.

Potrivit Kievului, şanţul antitanc, botezat tranşee de unele media, cu o adâncime de 3,5 metri, este destinat să împiedice o eventuală intervenţie militară dinspre Transnistria şi să combată contrabanda cu arme şi mărfuri.

În acest context tensionat, serviciile speciale transnistrene au avertizat că dispun de informaţii operative cu privire la pregătirea unor provocări armate de partea ucraineană a graniţei comune.

Săptămâna trecută, forţele aşa-numitului Minister de Interne din regiunea Transnistria au fost plasate în stare de alertă maximă, pe fondul unor informaţii cu privire la posibilitatea izbucnirii unor ostilităţi la 26 august. Nu se ştie de ce este avansată tocmai această dată.

Conform unor media ucrainene, Rusia ar putea pregăti un atac asupra Ucrainei, prin utilizarea trupelor de menţinere a păcii din stânga Nistrului.

Chişinăul a exclus orice intervenţie militară în regiunea transnistreană, sugerând că, de fapt, Tiraspolul este cel care ar putea destabiliza situaţia în zonă, aşa cum a relatat postul Radio Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...