Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană şi a anunţat că analizează toate opţiunile pentru a face faţă dificultăţilor legate de taxele vamale pe termen lung, inclusiv mutarea producţiei, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 28 iul. 2025, 15:21
Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Al doilea producător din lume trimite berea sa, în special marca Heineken, către SUA din Europa şi Mexic, şi este, de asemenea, afectat de impactul indirect asupra încrederii consumatorilor pe pieţele sale cheie, cum ar fi Brazilia, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, compania a raportat o creştere de 7,4% a profitului operaţional în primul semestru din 2025, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 7%, pe fondul rezultatelor bune înregistrate în Africa şi Asia, şi al reducerilor de costuri.

Directorul general Dolf van den Brink a salutat acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană încheiat duminică, care a evitat impunerea de taxe vamale de 30% mărfurilor din blocul comunitar.

Toate opţiunile sunt luate în considerare pentru a atenua impactul de taxelor vamale, inclusiv mutarea producţiei, deşi aceste decizii necesită fonduri semnificative, a adăugat şeful companiei.

Heineken continuă să se aştepte la o creştere a profitului anual între 4% şi 8%.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în două municipalităţi până la 23 octombrie 2026, în aşteptarea unei......
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru mediul enterprise și conformitate digitală
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru ...
SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, anunță că a finalizat achiziția pachetului ...
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că prioritatea numărul unu pe care ar trebui să o aibă viitorul ...