Şova, urmărit penal pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite

DNA informează că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de senatorul Dan Şova, la data faptelor reprezentant legal al SCA 'Şova şi Asociaţii', în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
Economica.net - mie, 13 aug. 2014, 10:41
Şova, urmărit penal pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite

De asemenea, s-a început urmărirea penală faţă de Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-au reţinut cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA ‘Şova şi Asociaţii’, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu cele două complexe energetice, Turceni şi Rovinari, este estimată la aproximativ 3,5 milioane lei.

‘În legătură cu faptele reţinute în sarcina suspectului Dan Şova, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA ‘Şova şi Asociaţii’; de asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA ‘Şova şi Asociaţii’, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes)’, susţin procurorii.

DNA precizează că, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova a insistat pe lângă Dumitru Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional şi a conceput termenii şi condiţiile acestuia, obţinând folos necuvenit pentru societate de peste 1,1 milioane lei, inclusiv onorariul de succes.

Anchetatorii au constat că, în perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia de a încheia nelegal contractul cu firma sa de avocatură.

‘Dan Şova a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA ‘Şova şi Asociaţii’, contract în urma căruia societatea de avocaţi a obţinut suma de peste un milion lei (inclusiv onorariul de succes)’, se spune în comunicat.

În legătură Dumitru Cristea, pe lângă încheierea contractelor de asistenţă juridică şi acte adiţionale cu SCA ‘Şova şi Asociaţii’, procurorii au reţinut în sarcina lui, în calitate de director general al CET, faptul că în 18 februarie 2008, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administraţie şi prin nerespectarea dispoziţiilor date acestuia prin ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului, a încheiat cu ICM o tranzacţie.

DNA susţine că, prin această tranzacţie, CET se obliga să achite către ICM suma de peste 69,5 milioane lei în termen de cinci ani, conduită infracţională în urma căreia CET a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal în cuantum de peste 47,5 milioane lei, lichidatorului judiciar.

‘În calitate de director general al CET, în 27 noiembrie 2007, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administraţie, a încheiat cu reprezentanţii Electrica, tranzacţia relativă la obiectul unui litigiu comercial (CET vs. Electrica), tranzacţie prin care CET a fost prejudiciat cu suma totală de 20.565.468,10 lei, reprezentând penalităţile de întârziere la plata energiei electrice la care s-a renunţat (20.222.761,10 lei) şi jumătate din taxa de timbru achitată (342.707 lei), corelativ obţinerii unui folos necuvenit de către Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renunţat, mai puţin jumătate din taxa de timbru (342.707 lei)’, se mai arată în comunicat.

Sursa citată precizează că prejudiciul cauzat Complexului Energetic Turceni (CET) prin activităţile descrise se ridică la suma de peste 71 milioane lei.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife din East Rutherford (New Jersey), va fi vândut de FIFA în piese mici de......
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...