Bulgaria şi Ungaria speră la despăgubiri de la UE pentru pierderile generate de sancțiunile împotriva Rusiei

Pierderile directe ale producătorilor agricoli bulgari în urma embargoului anunţat săptămâna trecută de Rusia sunt estimate între 5 şi 10 milioane de euro, dar pierderile potenţiale ar putea fi mult mai mari, a declarat miercuri ministrul interimar bulgar al agriculturii şi alimentaţiei, Vasil Grudev, transmite BTA.
Economica.net - mie, 13 aug. 2014, 14:32
Bulgaria şi Ungaria speră la despăgubiri de la UE pentru pierderile generate de sancțiunile împotriva Rusiei

Valoarea pierderilor ar putea creşte ca urmare a faptului că mare parte a producţiei agricole din Uniunea Europeană (UE) nu va mai fi vândută pe piaţa rusă şi va rămâne în Uniune, a explicat ministrul într-o conferinţă de presă.

Grudev a subliniat că la viitoarea reuniune extraordinară a miniştrilor agriculturii din UE va cere compensaţii pentru Bulgaria pentru astfel de pierderi şi şi-a exprimat speranţa că această reuniune, la care urmează să se discute despre embargoul rus şi posibile compensaţii pentru agricultorii afectaţi, va fi organizată până la sfârşitul lui august.

Ministrul bulgar a mai menţionat că, împreună cu omologul său de la Externe, a lansat un studiu privind terţe pieţe pentru produsele bulgăreşti.

De la Budapesta, ministrul de externe ungar Tibor Navracsics a indicat într-o postare pe Twitter că sancţiunile împotriva Rusiei ar urma să coste agricultura Ungariei 80 de milioane de euro pe an reprezentând exporturi pierdute, a relatat MTI. Ministrul de externe ungar a adăugat că se aşteaptă la compensaţii din partea Uniunii Europene.

Comisarul UE pentru comerţ Karel De Gucht a afirmat vinerea trecută că va fi pus la dispoziţia statelor membre un fond de 400 milioane de euro pentru a atenua efectele pierderilor înregistrate în comerţul agricol ca urmare a sancţiunilor, aminteşte MTI.

Rusia a răspuns săptămâna trecută sancţiunilor instituite de statele occidentale pentru rolul său în conflictul din estul Ucrainei printr-un embargou asupra majorităţii produselor agroalimentare importate din ţările care au adoptat aceste sancţiuni. Interdicţia vizează îndeosebi carnea de vită, de porc şi de pui, peştele, brânza, laptele, legumele şi fructele provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...