VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Au început lucrările la primul tunel al secțiunii montane Boița – Cornetu

A început execuția Tunelului Robești (900 metri), primul din cele șapte tuneluri care urmează să fie construite pe secțiunea 2 Boița - Cornetu a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, transmite joi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Anemona Andone - J, 31 iul. 2025, 12:18
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Au început lucrările la primul tunel al secțiunii montane Boița - Cornetu

 

„Reamintesc faptul că lucrările la această secțiune au început cu un prim tronson în zona Boița, iar în în urmă cu o lună și jumătate au mai fost autorizate încă 4 viaducte între jm 14+150 și km 17+670 pe direcția dinspre Sibiu spre Pitești”, mai spune Scrioșteanu.

Săptămâna trecută, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a transmis imagini cu lucrări pe secțiunea 2 Boița – Cornetu (31,33 km) a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Potrivit lui, antreprenorii turci (Mapa – Cengiz) lucrau la mai multe viaducte de pe traseu.

Pe 17 iulie, Pistol a anunțat că Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru prima etapă a lucrărilor la tunelul Robeşti de pe secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti în lungime de 900 metri.

a1 tunel robesti

Pe secțiunea 2 (Boița – Cornetu) a A1 Sibiu – Pitești vor fi executate 48 de poduri, pasaje și viaducte.

Pe 13 iunie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța că antreprenorul turc a început montarea primelor grinzi la viaductul Boița.

Grinzile sunt fabricate în baza proprie a antreprenorului, bază în care se vor executa și confecțiile metalice pentru tuneluri și viaductele cu suprastructură metalică.

Asociația Pro Infrastructură estimează că cei 31,33 kilometri ai secțiunii 2 din autostrada transcarpatică au șanse de finalizare în șapte ani, peste termenul de patru ani estimat de autorități și constructori.

A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea 2 (Boița – Cornetu): 31,33 km

Antreprenor: Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS
Valoarea contract: 4,250 de miliarde de lei (fără TVA)
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT) 2021-2027.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...