Încă o sută de camioane din convoiul umanitar rus au intrat în Ucraina

Încă aproximativ o sută de camioane din convoiul umanitar rus au trecut vineri frontiera ucraineană fără permisiunea autorităţilor de la Kiev, după ce anterior alte 34 de camioane din acelaşi convoi au procedat la fel, relatează agenţia EFE citând un corespondent al postului Rossiya 24 aflat la faţa locului.
Economica.net - vin, 22 aug. 2014, 12:31
Încă o sută de camioane din convoiul umanitar rus au intrat în Ucraina

Spre deosebire de primele 34 de camioane, această a doua coloană nu a fost inspectată de autorităţile ucrainene, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Ucrainei, Andrei Lîsenko.

Pe de altă parte, şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Valentin Nalivaicenko, citat de Reuters, a declarat că trupele ucrainene nu vor ataca aceste camioane pentru a evita orice provocare. ‘Ucraina va contacta Comitetul Internaţional al Crucii Roşii pentru a se asigura că nu vom fi ţinta unor provocări (în urma unor acuzaţii) că am reţine sau am folosi forţa împotriva vehiculelor aşa-numitului convoi umanitar’, a explicat oficialul ucrainean.

Grănicerii şi vameşii ucraineni au început joi inspectarea primelor camioane din cele aproape 300 care compun convoiul umanitar rus blocat de mai mult de o săptămână la frontiera ruso-ucraineană. Operaţiunea s-a desfăşurat în partea rusă a graniţei, la punctul de frontieră Doneţk, întrucât partea ucraineană a frontierei este controlată de insurgenţii rusofoni.

Moscova a decis vineri să nu mai aştepte avizul Ucrainei şi să trimită primele camioane în estul Ucrainei. Crucea Roşie a anunţat într-o postare pe Twitter că nu a escortat convoiul rus în Ucraina, din cauza situaţiei ‘volatile’ în ce priveşte securitatea.

Insurgenţii au doborât un elicopter Mi-24 în apropiere de Lugansk; echipajul nu a supravieţuit
     
Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au doborât un elicopter Mi-24 al armatei ucrainene în apropiere de Lugansk, unul din principalele bastioane ale separatiştilor, cei doi piloţi aflaţi la bord pierzându-şi viaţa, a anunţat vineri un purtător de cuvânt militar ucrainean, informează AFP.

Aparatul de zbor a fost doborât joi în localitatea Gheorghivka, 20 km sud de Lugansk, a indicat Andrii Lâsenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, precizând pe pagina sa de Twitter că cei doi piloţi de la bordul elicopterului nu au supravieţuit.

‘Nu am anunţat despre aceasta joi, deoarece mai speram să găsim în viaţă echipajul’, a spus Andrii Lâsenko, indicând că primele informaţii relevau că piloţii au reuşit să se catapulteze.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...