Acordul comercial SUA-UE nu este departe de scenariul de bază al BCE – Lagarde

Acordul comercial convenit între SUA şi Uniunea Europeană este unul apropiat de scenariul de bază al Băncii Centrale Europene, dar persistă încă incertitudini în sectoare importante precum produsele farmaceutice şi semiconductorii, a declarat miercuri preşedinta BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 20 aug. 2025, 12:30
Acordul comercial SUA-UE nu este departe de scenariul de bază al BCE - Lagarde

Luna trecută, UE a acceptat ca majoritatea produselor pe care le exportă spre SUA să fie supuse unor tarife vamale suplimentare de 15%, evitând astfel un război comercial total şi oferind companiilor mai multă claritate, chiar dacă noile bariere vor încetini creşterea economică, scrie Agerpres.

„Acordul comercial prevede un tarif mediu efectiv estimat undeva între 12% şi 16% pentru importurile SUA de bunuri din zona euro”, a declarat Lagarde la un forum de afaceri organizat la Geneva. „Acest tarif mediu efectiv este uşor mai mare, dar în continuare aproape de ipotezele pe care le-am inclus în prognozelor noastre de bază din luna iunie. Rezultatul acordului comercial este cu mult sub un scenariu sever, care prevedea tarife americane de peste 20%”, a adăugat Lagarde.

Conform scenariului de bază al BCE, care a stat la baza previziunilor din luna iunie, zona euro ar urma să înregistreze în 2026 o creştere economică de 1,1%, însă un rezultat mai „nefavorabil” al negocierilor comerciale dintre SUA şi UE ar fi redus creşterea economică până la 0,7%.

Uniunea Europeană, care s-a bazat întotdeauna pe un comerţ extern important pentru creştere economică, ar trebui acum să îşi diversifice schimburile comerciale cu alte state pentru a menţine creşterea economică şi a contracara impactul negativ al tarifelor americane, a subliniat miercuri Lagarde.

„Chiar dacă SUA sunt, şi vor rămâne, cel mai important partener comercial, Europa ar trebui de asemenea să îşi propună o creştere a legăturilor comerciale cu alte jurisdicţii, profitând de avantajele economiei sale orientate spre export”, a apreciat preşedinta BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Industria jocurilor de noroc este în plină expansiune, datorită inovațiilor captivante din domeniu și a creșterii vertiginoase a numărului de jucători la nivel global. Totuși, pe măsură ce......
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, ...
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de ...
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor și importatorilor
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor ...
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, ...