FOTO Încă un tren electric Alstom Coradia Stream a ajuns în depoul Grivița din București

Încă un tren electric Coradia Stream, produs de Alstom pentru România, a ajuns în depoul Alstom Grivița. Rama cu numărul TS05 se pregătește pentru testele de anduranță și recepția preliminară a beneficiarului, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), informează miercuri compania producătoare.
Anemona Andone - mie, 20 aug. 2025, 15:33
FOTO Încă un tren electric Alstom Coradia Stream a ajuns în depoul Grivița din București

„În curând vor fi patru trenuri noi în circulație, operate de compania națională CFR Călători”, mai spun cei de la Alstom.

Potrivit lor, în paralel, se derulează operațiunile de mentenanță a trenurilor intrate în circulație, conform planului de mentenanță.

Depoul Alstom Grivița, dedicat vehiculelor feroviare electrice, a fost echipat cu un strung subteran de ultimă generație, în valoare de peste două milioane de euro, pentru reprofilarea roților.

Aceasta este o operațiune extrem de importantă în planul de mentenanță corectivă și preventivă a trenurilor și locomotivelor electrice.

„Echipamentul, cel mai performant model disponibil la nivel mondial, permite reprofilarea completă a roților unui tren cu șase vagoane pe durata unei singure zile de lucru — o eficiență remarcabilă comparativ cu standardul altor strunguri, de minimum două zile. Suntem mândri să contribuim la modernizarea transportului feroviar din România, alături de partenerii noștri!”, mai spun reprezentanții Alstom.

Din cele patru trenuri Alstom produse până în prezent pentru ARF, trei au fost recepeționate și predate operatorului național CFR Călători.

O delegație a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat o vizită tehnică la fabrica de material rulant Alstom din localitatea Bautzen, Germania, a  informat luni ARF. Acolo se află în producție încă cinci trenuri destinate României.

alstom

37 de trenuri noi Alstom pentru România

Vizita a fost organizată în perioada 12 – 14 august 2025, la invitația furnizorului Alstom, în condițiile prevederilor contractului de furnizare a celor 37 de rame electrice interregionale de tip Coradia Stream – RE-IR-1.

Pe măsură ce restul de unități ale ramelor electrice interregionale Coradia Stream din acest lot vor intra în proprietatea ARF și vor fi predate către SNTFC „CFR – Călători” – S.A., acestea urmează a circula pe toate rutele din contract (CSP-L1), respectiv:
1. București – Constanța;
2. București – Craiova;
3. București- Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara;
4. București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad;
5. București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Valoarea totală a proiectului este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează:
– 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR);
– 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;
– 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...