PMB: Proiectul privind aprobarea tarifelor pentru gigacalorie, retras din dezbaterea publică

Primarul general, Sorin Oprescu, a decis marţi seară retragerea din dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind aprobarea tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice livrată prin puncte termice urbane de transport pentru consumatorii cu puncte termice proprii şi a preţurilor locale medii de facturare a energiei termice pentru consumatorii non-casnici practicate de RADET Bucureşti, informează un comunicat de presă al municipalităţii.
Economica.net - mar, 26 aug. 2014, 19:12
PMB: Proiectul privind aprobarea tarifelor pentru gigacalorie, retras din dezbaterea publică

Potrivit sursei citate, motivul este acela că edilul-şef a constatat că proiectul nu a fost avizat de Autoritatea Publică de Reglementare a Serviciilor Publice, care, conform statutului, în conformitate cu art 15, cap 4, din HCGMB 339/ 2009, reglementează ‘stabilirea şi asigurarea aplicării unor politici de preţuri în domeniul serviciilor energetice pentru stimularea echilibrată a producţiei, transportului şi distribuţiei energiei’.

‘Proiectul nu a fost supus unei analize a Consiliului Consultativ, care are în componenţa sa specialişti în domeniul energetic. Primarul general susţine că este cu atât mai oportună reconsiderarea acestui proiect de hotărâre de Consiliu, cu cât constituirea Sistemului Integrat de Producere, Transport, Distribuţie a Energiei Termice (SACET) este în ultima fază. Ţinând cont că la ora actuală calendarul unificării dintre ELCEN şi RADET se afla în etapele finale, nu este justificată o discuţie despre majorarea tarifului la transportul şi distribuţia energiei termice. În momentul în care va apărea o singură entitate, respectiv Sistemul Integrat de Producere, Transport, Distribuţie a Energiei Termice (SACET), toate neconcordanţele între deciziile autorităţilor naţionale şi ale celor locale vor dispărea. Municipalitatea va fi în măsură atunci să controleze tarifele, în beneficiul cetăţenilor’, se arată în comunicat.

Municipalitatea precizează că la acest moment preţul gigacaloriei este de 341 de lei, din care populaţia plăteşte circa 170 de lei iar Capitala suportă prin subvenţie de la bugetul local 171,18 lei, adică peste 50% din costul gigacaloriei. Subvenţia acordată de Primăria Municipiului Bucureşti pentru plata gigacaloriei a fost de 561,4 milioane de lei în anul 2011, de 526,8 milioane de lei în 2012 şi de 487 milioane de lei în anul 2013.

Proiectul privind aprobarea tarifelor de transport şi distribuţie a fost supus dezbaterii publice la propunerea RADET Bucureşti, care pe 14 martie 2014 a primit avizul nr. 205480 al Autorităţii Naţionale de Reglementare Servicii Comunitare (ANRSC), aviz obligatoriu pentru majorarea tarifelor.

RADET a solicitat ANRSC majorarea tarifelor de transport şi distribuţie ca urmare a creşterii tarifelor de producţie începând cu 1 ianuarie 2014, prin decizia nr. 3506 din 27.11.2013 a Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE).

Te-ar mai putea interesa și
O agenție de presă iraniană anunță că Teheranul și-a suspendat negocierile de pace cu SUA
O agenție de presă iraniană anunță că Teheranul și-a suspendat negocierile de pace cu SUA
Agenţia de presă iraniană Tasnim a afirmat luni că Teheranul a suspendat negocierile cu SUA destinate să pună capăt războiului în Orientul Mijlociu, relatează France Presse, transmite......
INS: Parcul de tractoare şi maşini agricole din România trecea de 564.000 de unități la sfârșitul lui 2024
INS: Parcul de tractoare şi maşini agricole din România trecea de 564.000 de unități la sfârșitul lui 2024
Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi, ...
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, cupe și candelabre
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, ...
Arheologii au recuperat o colecţie de porţelanuri chinezeşti şi obiecte de provenienţă europeană de pe o epavă din ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ar putea duce la plecări masive din sistem
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România solicită menţinerea nivelului actual al veniturilor magistraţilor în viitoarea ...