Studiu – Risc de tsunami uriaş pe coasta vestică a Japoniei, unde sunt 11 centrale nucleare

Un eventual seism puternic în Japonia ar putea genera în câteva minute un tsunami gigant de o înălţime ce ar putea atinge pe alocuri 23 de metri, conform primei simulări realizate la solicitarea guvernului pe coasta de vest a Japoniei, unde se află 11 centrale nucleare, relatează AFP.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 04:02
Studiu - Risc de tsunami uriaş pe coasta vestică a Japoniei, unde sunt 11 centrale nucleare

Experţi desemnaţi de ministerele Transporturilor şi Ştiinţelor, precum şi de biroul prim-ministrului, au analizat comportamentul celor 60 de falii din zonele marine care merg de la Hokkaido până la Kyushu.

Printre cele 253 de ipoteze studiate, cu seisme probabile de diferite magnitudini, aceştia au arătat ce efecte ar avea un cutremur cu magnitudinea 7,9 în Marea Japoniei.

Un astfel de seism presupune un risc de tsunami de 23,4 metri în regiunea Setana, la Hokkaido, într-o zonă de stânci, şi de 12 metri la Okushiri, zonă locuită.

Mai spre sud, valul ar putea atinge înălţimea de 17,4 de-a lungul prefecturii Aomori şi de 15,8 metri pe coastele prefecturii Ishikawa.

În zonele plate locuite în nordul insulei Honshu, cea mai mare din arhipelagul nipon, înălţimea valului s-ar putea ridica la circa zece metri în mai multe locuri din prefectura Akita.

‘În cazul în care populaţia din zonă va resimţi un seism puternic, este important să părăsească imediat zona’, a spus profesorul Katsuyuki Abe, de la universitatea din Tokyo, preşedinte al comisiei.

Simulările arată că un tsunami ar putea avea o înălţime de până la 6 metri în cele 11 locuri în care se află centrale nucleare de-a lungul coastei vestice a Japoniei, care au nu mai puţin de 30 de reactoare.

Concluziile raportului ar urma să fie folosite ca bază de plecare pentru întocmirea de planuri de ajutor optime pentru eventuala evacuare a populaţiei şi pentru pregătirea unor soluţii tehnice pentru ca instalaţiile potenţial periculoase să nu fie afectate.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...