Spania a trecut prin cel mai intens val de căldură din istorie

Valul de caniculă care s-a abătut asupra Spaniei timp de 16 zile în luna august a fost „cel mai intens în istoria înregistrărilor” din această ţară, a anunţat Agenţia meteorologică naţională (AEMET).
AGERPRES - D, 24 aug. 2025, 15:41
Spania a trecut prin cel mai intens val de căldură din istorie

Potrivit unor date provizorii, canicula a fost mai intensă decât cea din iulie 2022, înregistrându-se temperaturi mai mari cu 4,6 grade Celsius faţă de un val obişnuit de căldură.

În timpul precedentului val de caniculă-record din 2022, această diferenţă de temperatură a fost de 4,5 grade Celsius, a precizat AEMET.

Din 1975, 77 de valuri de caniculă au fost înregistrate în Spania, iar şase dintre ele au prezentat o anomalie de 4 grade Celsius sau mai mult.

În pus, cinci dintre acestea au avut loc după 2019, o dovadă în plus a agravării acestui fenomen.

Valul de caniculă din luna august s-a încheiat pe 18 august, iar perioada cuprinsă între 8 şi 17 august „a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Spania cel puţin din 1950 încoace”, a estimat AEMET.

Potrivit estimărilor Institutului de sănătate Carlos III (ISCIII), 1.149 de decese pot fi atribuite valului de căldură din luna august.

Sistemul MoMo al acestui institut studiază variaţiile de mortalitate cotidiană generală în raport cu ce ar fi de aşteptat potrivit seriilor istorice.

Sistemul integrează apoi factori precum temperaturile comunicate de Agenţia naţională de meteorologie.

Sistemul nu poate stabili o legătură de cauzalitate absolută între decesele înregistrate şi condiţiile climatice, însă aceste cifre constituie cea mai bună estimare a numărului de decese în cazul cărora valul de caniculă e posibil să fi fost factorul determinant.

În luna iulie, MoMo a atribuit circa 1.600 de decese caniculei, echivalentul unei creşteri de peste 50% în comparaţie cu iulie 2024.

Valul de caniculă a favorizat incendiile gigantice de pădure care fac în continuare ravagii în Spania şi Portugalia, soldate cu opt morţi, câte patru în fiecare ţară, şi care au distrus peste 400.000 de hectare în cele două ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...