Ministrul german de Finanţe crede că declaraţiile lui Mario Draghi au fost „suprainterpretate”

Recentele declaraţii ale preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, în care sugera că BCE ar putea să joace un rol mai mare în stimularea creşterii economice, au fost 'suprainterpretate', a apreciat, miercuri, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 11:18
Ministrul german de Finanţe crede că declaraţiile lui Mario Draghi au fost

Cu ocazia unui simpozion al guvernatorilor băncilor centrale organizat săptămâna trecută la Jackson Hole, SUA, Mario Draghi a spus că BCE este gata să-şi ajusteze politica monetară pentru a juca un rol mai mare în stimularea creşterii economice.

Declaraţiile sale au fost văzute de analişti ca un posibil anunţ al unor măsuri neconvenţionale din partea BCE, de exemplu prin achiziţionarea de active, cum face Rezerva Federală americană.

‘Îl cunosc foarte bine pe Mario Draghi şi cred că declaraţiile sale au fost suprainterpretate’, a declarat Wolfgang Schaeuble, pentru cotidianul german Passauer Neue Presse, adăugând însă că respectă independenţa Băncii Central Europene.

Oficialul german a declarat, de asemenea, că nu este mulţumit de comentariile fostului ministru francez al Economiei, Arnaud Montebourg, referitoare la ‘obsesia’ Germaniei faţă de austeritate. Schaeuble a apreciat că aceasta este o dezbatere internă în Franţa, iar consecinţele acesteia au fost remanierea ministerială şi demiterea lui Arnaud Montebourg din guvern.

Pe fondul dezbaterilor cu privire la mijloacele necesare pentru a relansarea creşterea economică în zona euro, Germania este sceptică referitor la utilizarea fondurilor publice pentru relansare, insistând pe necesitatea reformelor.

‘Avem nevoie de reforme structurale, atât în Germania, cât şi în Europa, pentru a ne întări competitivitatea’, a reiterat Schaeuble.

Te-ar mai putea interesa și
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. Colaborarea, anunțată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează......
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...