Ministrul Transporturilor despre controlul la Metrorex: trenuri cu mai puţini însoţitori și personal neautorizat implicat în activităţi ce ţin de siguranţa circulaţiei

Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a identificat, în urma controlului derulat la Metrorex, o serie de deficienţe şi a aplicat sancţiuni şi a impus măsuri clare, cu termene ferme, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 18:52
Ministrul Transporturilor despre controlul la Metrorex: trenuri cu mai puţini însoţitori și personal neautorizat implicat în activităţi ce ţin de siguranţa circulaţiei

„Multe dintre sesizările pe care le-am primit s-au confirmat. În urma controlului, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a identificat o serie de deficienţe: 49 de defecţiuni tehnice doar în luna iulie; trenuri în circulaţie cu mai puţini însoţitori decât prevede contractul; personal neautorizat implicat în activităţi ce ţin de siguranţa circulaţiei; abateri grave în procesul de instruire a angajaţilor. Au fost aplicate sancţiuni şi s-au impus măsuri clare, cu termene ferme”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, ASFR a propus şi elaborarea unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru a îmbunătăţi controlul asupra modului în care este pregătit personalul Metrorex care răspunde de siguranţa călătorilor.

„Vom urmări îndeaproape cum sunt puse în aplicare măsurile dispuse. Siguranţa oamenilor nu se tratează cu superficialitate. Cine nu respectă regulile, va răspunde. Iar pentru cei aflaţi în birourile Metrorex, le spun doar atât: înainte de sporurile pentru munca din subteran, să se gândească la condiţiile în care circulă publicul călător”, a transmis Ciprian Şerban.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...