Economia României creşte puternic de circa 18 luni, dar fără impact asupra consumatorilor – studiu

Economia românească înregistrează de circa 18 luni o creştere puternică, însă acest salt economic nu a avut deocamdată impact asupra consumatorilor, relevă datele studiului GfK 'Climatul de consum în Europa pentru al doilea trimestru al lui 2014', dat joi publicităţii.
Economica.net - J, 28 aug. 2014, 09:48
Economia României creşte puternic de circa 18 luni, dar fără impact asupra consumatorilor - studiu

‘Aşteptările privind starea economiei se situează în prezent la -10,4 puncte. Este o creştere de circa 7 puncte, comparativ cu luna martie. Însă, în urmă cu un an, indicatorul se afla la un nivel similar, respectiv -16,1 puncte. Aşteptările privind veniturile sunt şi ele, cu toate că doar marginal, sub media pe termen lung de zero puncte, situându-se la -0,7 puncte. Ceea ce înseamnă că, în comparaţie cu luna martie, indicatorul a crescut cu 7,5 puncte. Cu un an în urmă, valoarea era de -5,3 puncte’, se precizează în studiul GfK.

În momentul de faţă, dorinţa de cumpărare a românilor se situează la -14 puncte, respectiv la acelaşi nivel ca şi în luna martie. Comparativ cu iunie 2013, creşterea înregistrată este, de fapt, de 8,5 puncte. În mai, indicatorul se situa la -8,4 puncte, urcând deci la cea mai ridicată valoare avută din decembrie 2013.

Indexul climatului de consum pentru UE 28 a crescut uşor în trimestrul al doilea, situându-se în prezent la 9,1 puncte. Aceasta este cea mai ridicată valoare înregistrată din aprilie 2008, când indicatorul se situa la 11,9 puncte. Diverşii indicatori prezintă o tendinţă ascendentă în majoritatea ţărilor. Grecii, mai ales, par să considere că ce a fost mai greu a trecut. Comparativ cu începutul anului, consumatorii polonezi şi cehi adoptă şi ei o atitudine cu mult mai optimistă în ceea ce priveşte viitorul.

Comisia Europeană va continua, conform GfK, să se concentreze intens asupra necesităţii continuării impunerii de măsuri de austeritate de către fiecare ţară şi asupra măsurii în care o creştere a împrumuturilor este justificată în vederea redresării economiilor naţionale. Ajutorul pentru eurosceptici va începe să se reducă treptat numai dacă se poate găsi o soluţie eficace şi durabilă, care să readucă întreaga Europă pe calea creşterii.

Un alt factor continuu de incertitudine economică îl constituie crizele din Irak şi Ucraina. Impactul crizei din Irak este deja evident în creşterea preţului ţiţeiului. În cazul în care criza va continua sau va afecta chiar volumul de ţiţei disponibil, preţul combustibilului va creşte, ceea ce va avea imediat un efect de domino ca urmare a creşterii costurilor de transport pentru numeroase produse.

Criza din Ucraina este importantă pe plan psihologic, ţara fiind relativ nesemnificativă pentru UE sub raport economic, menţionează specialiştii GfK.

‘Economia globală continuă, însă, să se afle într-o stare fragilă. În condiţii de insecuritate crescută, investitorii devin, în general, mai precauţi, cer prime de risc mai mari sau amână, pentru moment, deciziile legate de investiţii. În consecinţă, preţurile acţiunilor scad şi, ca urmare a insecurităţii generale, consumatorii cumpără mai puţin. Odată ce această spirală este declanşată, rezultatele pot fi destul de dramatice’, spun analiştii de la GfK.

Rezultatele sondajului GfK ‘Climatul de consum în Europa’ au la bază un sondaj al consumatorilor realizat, la solicitarea Comisiei Europene, în toate ţările Uniunii Europene. Sunt sondate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de ţări, reprezentând populaţia adultă din UE.

Indicatorii GfK ai ‘Climatului de consum în Europa’ au la bază sondaje lunare concentrate asupra atitudinii consumatorilor. Acestea abordează situaţia economică generală din diferite ţări, şi situaţia gospodăriilor individuale.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul,care a acceptat „aproape totul”
Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul,care a acceptat „aproape ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că dacă se va ajunge la un acord cu Iranul pentru încheierea războiului în cadrul negocierilor de la Islamabad ar putea merge la faţa locului,......
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Grupul JD Agro Cocora, unul dintre cei mai mari producători agricoli din România, deţinut de investitori danezi prin Romania ...
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii folosesc internetul într-un mod diferit față de restul europenilor: petrec mai mult timp pe rețelele sociale ...
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Noul Volkswagen ID.3 Neo are trei versiuni de motorizare, asociate cu trei baterii, o autonomie maximă de 630 km și un ...