Declinul demografic se adânceşte. Populaţia a continuat să scadă

Populaţia rezidentă în România a scăzut cu 31.545 de persoane, la 1 ianuarie 2025, faţă de începutul anului anterior, până la 19.036.031 de locuitori, în timp de fenomenul de îmbătrânire continuă să se accentueze, cu un raport de 130 de persoane vârstnice la o sută de tineri sub 15 ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
AGERPRES - vin, 29 aug. 2025, 09:41
Declinul demografic se adânceşte. Populaţia a continuat să scadă

Conform statisticii oficiale, principala cauză a scăderii numărului de locuitori l-a reprezentat sporul natural negativ (diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi al decedaţilor), de minus 101.800 de persoane, scrie Agerpres.

La 1 ianuarie 2025, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 9,768 milioane de persoane, în scădere cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2024.

De asemenea, populaţia feminină înregistrată în intervalul analizat era de 9,777 milioane de persoane, în scădere cu 0,2% faţă de perioada de referinţă.

Datele INS relevă faptul că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, ponderea populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) continuându-şi trendul de creştere. Astfel, comparativ cu 1 ianuarie 2024, s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale (de la 20% la 20,3%, la 1 ianuarie 2025).

Totodată, ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a scăzut de la 15,9%, la 1 ianuarie 2024, la 15,6%, în acest an, timp în care indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 125,8 la 130 de persoane vârstnice la o sută de persoane tinere (la 1 ianuarie 2025).

În acelaşi timp, raportul de dependenţă demografică a stagnat la 56,1 de persoane tinere şi vârstnice la o sută de persoane adulte, la începutul acestui an.

Referitor la soldul migraţiei internaţionale, la nivelul anului 2024, acesta a fost unul pozitiv, numărul imigranţilor depăşind numărul emigranţilor cu 58.800 de persoane.

„(…) România a continuat să fie o ţară de imigrare. Cu toate acestea, soldul migraţiei internaţionale, în scădere fată de anii precedenţi, nu a reuşit să compenseze sporul natural negativ (-102 mii persoane). Drept urmare, la 1 ianuarie 2025, populaţia rezidentă a României a fost în scădere faţă de aceeaşi dată a anului anterior”, precizează INS.

Tot în cursul anului 2024, bărbaţii au fost majoritari atât în rândul emigranţilor (57,6%), cât şi în cel al imigranţilor (58,3%).

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu şi explozii puternice, au anunţat......
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...