Apelul lui Putin adresat separatiştilor din Ucraina demonstrează că aceştia sunt conduşi de la Kremlin

Apelul preşedintelui Vladimir Putin adresat separatiştilor din estul Ucrainei, în care îi îndeamnă pe aceştia să asigure un 'coridor umanitar' pentru militarii ucraineni încercuiţi, demonstrează că rebelii proruşi sunt conduşi direct de la Kremlin, se spune într-un comunicat al centrului informaţional al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, informează Unian.ua.
Economica.net - vin, 29 aug. 2014, 08:40
Apelul lui Putin adresat separatiştilor din Ucraina demonstrează că aceştia sunt conduşi de la Kremlin

‘În noaptea de joi spre vineri, 29 august, Putin s-a adresat grupărilor teroriste din estul Ucrainei, aflate sub controlul său. Apelul-indicaţie adresat de Putin teroriştilor, în vederea înfiinţării unui ‘coridor umanitar’ pentru retragerea militarilor ucraineni, demonstrează un singur lucru: aceşti oameni sunt conduşi şi aflaţi sub controlul direct al Kremlinului’, se spune în comunicat.

După cum anunţau anterior agenţiile de presă, Putin i-a îndemnat pe separatiştii din estul Ucrainei, pe care i-a denumit ‘combatanţi ai Novorusiei’, să deschidă un ‘coridor umanitar’ pentru militarii ucraineni aflaţi în încercuire.

Te-ar mai putea interesa și
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec (USR), a cerut vineri RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca spaţiul folosit de PUSL din zona Arcul de Triumf să ajungă în administrarea......
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând ...
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...