Noul premier turc, Ahmet Davutoglu, şi-a prezentat cabinetul

Noul premier islamo-conservator turc Ahmet Davutoglu şi-a prezentat vineri guvernul, în care fostul ministru al afacerilor europene Mevlut Cavusoglu îi va succeda în funcţia de şef al diplomaţiei, relatează France Presse.
Economica.net - vin, 29 aug. 2014, 11:29
Noul premier turc, Ahmet Davutoglu, şi-a prezentat cabinetul

Noua echipă anunţată de Davutoglu nu prezintă decât puţine modificări prin raport cu cea a predecesorului său Recep Tayyip Erdogan, miniştrii însărcinaţi cu portofoliile Economiei, Ali Babacan, şi respectiv Finanţelor, Mehmet Simsek, artizani ai reuşitei economice turceşti, păstrându-şi poziţiile.

Yalcin Akdogan, care face parte din anturajul restrâns al lui Erdogan, a fost numit vicepremier în noul cabinet. Programul noului cabinet va fi prezentat parlamentului începând de săptămâna viitoare şi va fi urmat de un vot de încredere deja asigurat, în condiţiile în care Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) dispune de o majoritate absolută de 313 fotolii din 550 disponibile.

Aflat la cârma executivului din anul 2003, Erdogan a fost învestit joi preşedinte al republicii pentru un mandat de cinci ani şi l-a desemnat pe Davutoglu, un aliat apropiat, să îi succeadă la şefia AKP şi a guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...