Grecia şi Turcia au dominat şi vara aceasta în topul românesc al celor mai căutate destinaţii pentru sejururi

Grecia şi Turcia s-au menţinut şi vara aceasta în topul românesc al celor mai căutate destinaţii pentru sejururi, însă piaţa românească de turism este în schimbare, afirmă reprezentanţii portalului de turism online Vola.ro.
Economica.net - D, 31 aug. 2014, 14:42
Grecia şi Turcia au dominat şi vara aceasta în topul românesc al celor mai căutate destinaţii pentru sejururi

 

‘Sub sloganul ‘Peste 100 de vacanţe’, anul acesta am încercat să oferim românilor o multitudine de variante, printre care câteva zeci de destinaţii pentru care am creat pachete proprii, precum Sardinia, Coasta Amalfi şi Cinque Terre, în Italia, coasta Lisabonei, în Portugalia, sau Costa del Sol, în Spania. Am observat o creştere spectaculoasă a cererii pe astfel de destinaţii, semn ca românii au ajuns la acel stadiu în care vor şi altceva faţă de clasicele vacanţe în Grecia şi Turcia’, a declarat directorul de marketing al portalului, Manuela Melinescu.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis duminică AGERPRES, pe 3 septembrie, Vola lansează trei noi destinaţii de city break, respectiv Copenhaga, Valencia şi Perugia.

‘Preconizăm că şi aceste destinaţii vor stârni interesul, datorită tarifelor accesibile. Dar, pentru toamna aceasta, ne aşteptăm ca în topul preferinţelor românilor să fie tot marile capitale europene – Roma, Londra, Viena, Paris’, a adăugat Melinescu.

Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România, având, încă de la înfiinţare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât şi ca număr de angajaţi şi clienţi.

Portalul deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.

Vola.ro a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 107,4 milioane de lei, cu peste 15% mai mult decât în 2012, fiind prima companie din România clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală, performanţă realizată în urma unei creşteri a venitului de 57 de ori, în ultimii trei ani

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...