Premierul britanic David Cameron anunţă măsuri sporite împotriva ameninţării jihadiste

Premierul britanic David Cameron a anunţat luni în parlament măsuri sporite împotriva ameninţării jihadiste în Marea Britanie, autorizând poliţia să confişte paşapoarte şi restricţionând deplasarea suspecţilor cu sprijinul companiilor aeriene, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 01 sept. 2014, 16:25
Premierul britanic David Cameron anunţă măsuri sporite împotriva ameninţării jihadiste

În cadrul acestor măsuri, poliţia va beneficia de autoritatea de a confisca provizoriu paşapoartele călătorilor suspecţi la frontiere, a anunţat David Cameron, subliniind că aproximativ 500 de britanici sunt bănuiţi că s-ar fi alăturat combatanţilor islamişti din Irak şi Siria.

‘Vom prezenta o legislaţie ţintită şi precisă pentru a umple un vid (în legislaţie), oferind poliţiei puterea de a confisca provizoriu un paşaport, timp în care aceasta va putea investiga persoana în cauză’, a declarat Cameron în parlament, anunţând măsurile menite să combată ameninţarea britanicilor radicalizaţi care luptă alături de militanţii Statului Islamic (SI).

David Cameron a anunţat de asemenea măsuri care vizează să împiedice revenirea jihadiştilor pe teritoriul britanic, adăugând că şi companiile aeriene vor trebui să participe la viitorul dispozitiv.

‘Companiile aeriene vor trebui să respecte dispoziţiile noastre referitoare la persoanele care au interdicţie de a călători cu avionul, să ne ofere informaţii despre listele de pasageri şi să respecte dispozitivele noastre de controale de securitate’, a mai spus el.

Londra a ridicat vineri nivelul de alertă de securitate de la ‘substanţial’ la ‘grav’, ceea ce înseamnă că un atac terorist este ‘foarte probabil’.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,......
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...