Primul tren de lung parcurs produs de PESA pentru România, recepționat preliminar în Polonia. Când va ajunge în România

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în perioada 3 - 4 septembrie 2025, o delegație formată din reprezentanți ai ARF s-a deplasat în Polonia, la unitatea de producție a furnizorului PESA, din localitatea Bydgoszcz. Scopul principal al deplasării l-a constituit efectuarea recepției preliminare la prima ramă electrică interregională (RE-IR2), din cadrul proiectului „Achiziție de 20 rame electrice interregionale de lung parcurs”, aferent contractului de furnizare RUIC nr. 51/19.12.2023 încheiat între ARF și PESA.
Ion Dobreanu - lun, 08 sept. 2025, 14:58
Primul tren de lung parcurs produs de PESA pentru România, recepționat preliminar în Polonia. Când va ajunge în România

În cadrul vizitei, reprezentanții ARF au efectuat o inspecție vizuală a procesului de producție a acestor rame electrice, după care a fost efectuată recepția caroseriei vehiculului și a ramei boghiurilor. De asemenea, a fost validată soluția de amplasare și montare a scaunelor pentru pasageri și, totodată, s-a constatat asigurarea completă a necesarului de echipamente pentru dotarea unității electrice, care urmează să fie livrată în România, explică ce de la ARF.

tren arf

Potrivit lor, astfel s-a stabilit că prima ramă electrică interregională din acest proiect va fi transportată în România la sfârșitul lunii septembrie 2025, în vederea demarării testelor și probelor pentru certificarea NoBo, DeBo și apoi autorizarea de tip și de introducere pe piață, etape impuse de cadrul legislativ specific european și național.

Valoarea totală a proiectului este de 919,003,274.03 lei, din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 558,724,754.33 lei, iar cofinanțarea națională reprezintă 213,546,904.50 lei și TVA aferent în valoare de 146,731,615.20 lei.

tren pesa interregional

Ramele electrice RE-IR2 vor fi utilizate, în cadrul contractelor de servicii publice atribuite în baza HG 1453/2022, pe următoarele rute:
• Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov;
• Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria- Târgu Jiu – Craiova;
• Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău- Pașcani-Iași/Suceava;
• Galați – Mărășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava;
• Galați-Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia);
• (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău -Pașcani – Iași/Suceava;
• (Giurgiu) București – Ciulnița – Călărași.

Conform analizei de exploatare a liniilor în curs de electrificare, Cluj Napoca – Oradea și Craiova- Calafat, extinderea serviciilor, după finalizarea electrificării, trenurile vor fi operate și pe următoarele rute de circulație:
• Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov;
• Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Noi creșteri de preț la pompă. Benzina s-a scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile în benzinării
Noi creșteri de preț la pompă. Benzina s-a scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile în benzinării
După doar trei zile, revin scumpirile în benzinării. Azi-dimineață cel mai mare furnizor de carburant din piață a scumpit benzina....
Un petrolier atacat în Strâmtoarea Ormuz – agenţie maritimă
Un petrolier atacat în Strâmtoarea Ormuz – agenţie maritimă
Un petrolier a fost lovit luni de un "proiectil neidentificat" în Strâmtoarea Ormuz, în centrul conflictului dintre Statele ...
De ce încep oamenii să investească și care sunt barierele care îi fac pe alții să amâne
De ce încep oamenii să investească și care sunt barierele care îi fac pe alții să amâne
Investițiile au încă o problemă de percepție. Mulți oameni cred că trebuie să fie pe deplin pregătiți înainte ...
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat fermierii în hambare
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat ...
Producția de grâu, secară și triticale a depășit 13,5 milioane de tone după ce s-a recoltat 99,1% din suprafața cultivată, ...