E.On a montat gratuit în România aproape 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon, în acest an

Aproape 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon au fost montate gratuit în locuinţele românilor din 20 de judeţe, în acest an, acestea adăugându-se celor 10.000 de detectoare instalate în campania din 2024, se arată într-un comunicat de presă al Grupului E.ON România, transmis luni AGERPRES.
AGERPRES - lun, 08 sept. 2025, 15:16
E.On a montat gratuit în România aproape 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon, în acest an

„Pentru Grupul E.ON România, siguranţa este unul dintre pilonii centrali ai responsabilităţii faţă de comunităţi. De aceea, pentru al doilea an consecutiv, am susţinut campania „Detector pentru Viaţă”, derulată împreună cu Delgaz Grid, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (D.S.U.) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.). Prin acest program, am adus un plus de protecţie pentru aproape 10.000 de familii din România, cărora le-au fost montate gratuit 7.480 de detectoare de fum şi 2.500 de detectoare de monoxid de carbon.

Acţiunea s-a desfăşurat în 20 de judeţe, cu sprijinul pompierilor, şi a vizat în special locuinţele din mediul rural, acolo unde riscurile sunt mai ridicate (…) Este al doilea an în care 10.000 de detectoare au fost montate gratuit, confirmând necesitatea şi impactul acestui demers. Aceste dispozitive simple, dar vitale, pot face diferenţa între viaţă şi tragedie. Ele avertizează rapid în cazul izbucnirii unui incendiu sau al prezenţei monoxidului de carbon, oferind timp preţios pentru salvarea oamenilor şi limitarea pagubelor”, menţionează sursa citată.

Judeţele care au făcut parte din programul din acest an sunt: Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea şi Vaslui.

Campania face parte din parteneriatul „Împreună pentru siguranţă”, început în anul 2012 împreună cu IGSU şi DSU, prin care au fost derulate, alături de autorităţi, zeci de proiecte de informare şi prevenire la nivel naţional.

„Dincolo de cifre, misiunea noastră este clară: să contribuim la reducerea riscurilor şi la creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei cu privire la pericolele care pot apărea la utilizarea diferitelor surse de energie. Statisticile I.G.S.U. arată că, în 2024, peste 6.800 de incendii au izbucnit în locuinţe din România, multe cauzate de coşuri de fum defecte, instalaţii electrice improvizate sau mijloace de încălzire nesigure. În acest context, fiecare detector instalat înseamnă şansa reală de a salva vieţi”, notează compania.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, cu o prezenţă consolidată în România de-a lungul a 20 de ani de activitate. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, cu activităţi de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienţi, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,5 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit 2,47 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor, iar valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi în bugetele locale se ridică la 3,8 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o majoritate parlamentară care ar putea să susţină un viitor Guvern. Acesta......
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de voturi. PSD poate să răspundă în mod direct de 127 de voturi
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite ...
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja amenzi de 40.000 de lei. Controalele se extind în toată țara
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja ...
Cei 100 de medici trimiși pentru a verifica situația din Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină ...