TAROM își vinde participațiile în DNATA Catering și Globe Ground, companii cu afaceri cumulate de 40 de milioane de euro în 2024

Compania națională TAROM urmează să-și vândă și participațiile pe care le deține în companiile DNATA Catering și Globe Ground, potrivit hotărârilor acționarilor aprobate luna trecută și consultate de Economica.net.
Andrada Ghira - mie, 10 sept. 2025, 22:08
TAROM își vinde participațiile în DNATA Catering și Globe Ground, companii cu afaceri cumulate de 40 de milioane de euro în 2024

TAROM urmează să-și vândă participațiile din alte două firme unde este acționar, asta după ce în luna iunie a acestui an și-a vândut participația de 50% din firma Romanian Fueling Services către Air British Petroleum.

Acționarii TAROM au decis luna trecută demararea procedurii de retragere a companiei din Globe Ground România, cel mai important agent de handling de pe aeroportul din Otopeni. din care TAROM deține 37%. Finalizarea acestui proces este prevăzută până la data de 31 decembrie 2026.

Ceilalți acționari ai Globe Ground sunt Balaclava cu sediul în Olanda (25%), Swissport International (25%) și Compania Națională Aeroporturi București (13%), potrivit datelor Termene.ro.

Afacerile Globe Ground au crescut cu 13% anul trecut, la 15 milioane de euro, iar profitul s-a majorat și el cu 14%, la circa 2,2 milioane de euro.

Vânzarea participației în DNATA Catering

În plus, a mai fost decisă și „valorificarea prin vânzare a participațiilor deținute în firma DNATA Catering, cu condiția ca prețul de pornire să fie cel stabilit de evaluator, iar tranzacția să se finalizeze până la data de 31.12.2026, angajarea unui consultant extern, specializat în tranzacții de vânzare de acțiuni/părți sociale, care să sprijine procesul de valorificare a participației la această societate”, se mai arată în hotărârea AGEA TAROM consultată de Economica.net. 

DNATA Catering administrează spaţiile comerciale din Aeroportul Otopeni și a dus mai multe branduri pe Aeroportul Henri Coandă anul trecut.

CITEȘTE ȘI Dnata Catering aduce noi cafenele şi restaurante pe Aeroportul din Otopeni în locul Ted’s Coffee, Fish and Chips şi Left Bank

Operatorul aerian deține 30,83% din DNATA Catering, iar 64,18% aparține Alpha Flight Group Limited, parte din grupul Emirates. Compania Națională Aeroporturi București deține și ea 4,97% din firmă.

DNATA Catering a încheiat 2024 cu afaceri de 124,6 milioane de lei (25 de milioane de euro), în scădere cu 26% față de 2023. Pierderea anul trecut a fost de aproape un milion de euro.

Vânzarea participațiilor companiei naționale din firmele unde este acționar face parte din planul de restructurare, iar odată cu decizia de acordare a ajutorului de stat, autoritățile române și-au asumat obligația de a vinde aceste participații.

 

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...