România se opune Acordului Mercosur, în forma actuală. „Nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE”, afirmă europarlamentarul Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu există garanţii serioase pentru fermierii din Uniunea Europeană că nu vor fi afectaţi de acest acord, a declarat marţi eurodeputatul Daniel Buda (PPE), într-o întâlnire cu jurnalişti români.
AGERPRES - mie, 10 sept. 2025, 08:40
România se opune Acordului Mercosur, în forma actuală.

”În acest context am cerut şi am primit din partea grupului Partidului Popular European acest dosar în cadrul Comisiei de agricultură a Parlamentului European, pentru a mă putea asigura că vor exista garanţii suficiente din perspectiva sectorului agricol la nivelul Uniunii Europene, în aşa fel încât să putem interveni de îndată pe piaţă în momentul în care vor intra în Uniunea Europeană cantităţi mai mari de carne sau de alte produse dincolo de cotele tarifare”, a explicat Daniel Buda, care este vicepreşedinte al Comisiei de agricultură a PE, scrie Agerpres.

În momentul de faţă, Comisia Europeană are un termen de un an de zile pentru a interveni la solicitarea unui stat membru. Eurodeputatul român ar dori ca acest termen să fie redus, întrucât există standarde diferite în privinţa calităţii între produsele din Uniunea Europeană şi cele din afara Uniunii.

Pe de altă parte, eurodeputatul PPE a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Departamentului Agriculturii american în legătură cu acordul UE-SUA. Potrivit lui Buda, în forma sa actuală acest acord nu poate fi acceptat, întrucât există taxe de 15% pentru produsele care se exportă din Uniunea Europeană în SUA, iar produsele agricole care se importă din SUA în UE au taxe zero, ceea ce creează un dezechilibru major pentru piaţa comunitară.

La jumătatea săptămânii trecute, Comisia Europeană i-a prezentat Consiliului UE propunerile sale pentru semnarea şi încheierea Acordului de parteneriat UE-Mercosur.

Acordul cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay (Acordul de parteneriat UE-Mercosur) va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, acoperind o piaţă de peste 700 de milioane de consumatori. Companiile europene se vor bucura de avantajul primului venit, beneficiind de tarife mai mici într-o regiune în care majoritatea celorlalte ţări se confruntă cu tarife ridicate şi cu alte bariere în calea comerţului.

Se estimează că acordul poate creşte exporturile anuale ale UE către Mercosur cu până la 39% (49 de miliarde euro), sprijinind peste 440.000 de locuri de muncă în întreaga Europă. Aceasta va reduce taxele Mercosur adesea prohibitive pentru exporturile UE, inclusiv pentru produsele industriale esenţiale, cum ar fi autoturismele (în prezent 35%), utilajele (14-20%) şi produsele farmaceutice (până la 14%).

Pentru a putea intra în vigoare, Acordul de parteneriat UE-Mercosur necesită aprobarea separată a Parlamentului European şi a statelor membre ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis ce face cu profitul Nuclearelectrica. Unde se vor duce banii
Guvernul a decis ce face cu profitul Nuclearelectrica. Unde se vor duce banii
O cotă de 50% din profitul Nuclearelectrica pe anul 2025 va fi distribuită către acţionari iar restul va constitui sursă de finanţare pentru programul de investiţii al societăţii, transmite......
EVERGENT Investments raportează un rezultat net pentru trimestrul I din 2026 care depășește cu 11% nivelul previzionat pentru întreg anul
EVERGENT Investments raportează un rezultat net pentru trimestrul I din 2026 care depășește cu 11% nivelul previzionat ...
EVERGENT Investments, compania de investiții listată sub simbolul EVER, raportează un rezultat net de 186,8 milioane de ...
Nicușor Dan: Obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetățeni
Nicușor Dan: Obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către ...
Obligaţia de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinirea ONG-urilor de către cetăţeni ...
Oficial. România va încasa aproape 17 miliarde de euro. Acordul SAFE a fost semnat
Oficial. România va încasa aproape 17 miliarde de euro. Acordul SAFE a fost semnat
Ministerul Finanțelor anunță că a fost acordul SAFE de către Comisia Europană. România va încasa aproape 17 miliarde ...