EXCLUSIV. Câţi oameni au beneficiat de pensie privată în România şi cât a încasat fiecare

Din 2008, de la lansarea pensiilor administrate privat, şi până la finele lui iulie 2014, peste 1.300 de persoane au încasat, în urma pensionării în condiţii normale, banii pe care i-au acumulat în conturi. Suma medie plătită ajunge la aproximativ 3.400 de lei
Şerban Buşcu - J, 04 sept. 2014, 21:01
EXCLUSIV. Câţi oameni au beneficiat de pensie privată în România şi cât a încasat fiecare

„În perioada 2008- iulie 2014, au existat 1.324 de beneficiari care au încasat, în total, 4,54 milioane lei, în urma pensionării”, arată, pentru ECONOMICA.NET, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Aceasta înseamnă că fiecare dintre cele 1.324 de persoane a avut în cont, în medie, aproximativ 3.430 de lei, aceasta fiind suma totală încasată, nu valoarea lunară a pensiei.

De altfel, lipsa unei legi specifice, nici nu permite în acest moment plata lunară a pensiei private. Oamenii au primit, într-o singură tranşă, banii acumulaţi, mai puţin impozitele şi contribuţiile CASS aferente, care au fost reţinute şi virate de către administratorii fondurilor.

Perioada scurtă de cotizare, adică maximum cinci ani în acest moment, nu a permis acumularea unor sume suficiente pentru a acoperii plata unei pensii, în adevăratul sens al cuvântului.

Au existat trei categorii de situaţii în care s-au plătit sumele acumulate în conturile de pensii private. Prima dintre ele vizează cotizanţii decedaţi şi în acest caz banii au ajuns la moştenitorii acestora(4.543 de beneficiari cu sume totale în valoare de 5,87 milioane lei) . A doua situaţie vizează persoanele ajunse în stare de invaliditate(128 de cazuri cu plăţí de sub 130.000 de lei) iar cea de-a treia situaía este cea prezentată mai sus şi care ţine de pensionările normale.

Peste şase milioane de cotizanţi la pensiile private şi randamente de 12%

Cele 8 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la sfârşitul primelor şase luni din 2014 la un număr total de 6,16 milioane de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de 16,54 mld. RON, potrivit datelor calculate de APAPR. În ultimul an, activele nete ale Pilonului ÎI şi-au menţinut ritmul ridicat de creştere (+43% faţă mijlocul anului 2013), datorită creşterii procentului de contribuţie la 4,5% în 2014, dar şi graţie rezultatelor investiţionale foarte bune obţinute de administratori, în beneficiul participanţilor la fondurile de pensii.

De la lansare şi până în prezent (sfârşitul primului semestru 2014), fondurile de pensii de Pilon II au primit în administrare în numele participanţilor contribuţii brute în valoare totală de 13,18 mld. RON şi au adăugat, prin fructificarea investiţiilor, câştiguri nete (de toate comisioanele) de 3,36 mld. RON.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au obţinut în ultimul an un randament mediu de 12,1%, în timp ce randamentul mediu de la lansare (luna mai 2008 – luna iunie 2014) este de 11,4% pe an, un rezultat excepţional pentru profilul de risc redus specific acestor fonduri.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...